Francezii români și nemții englezi

Multe și minunate întâmplări ne-au populat ultimul weekend, iar dintre ele, parcă tot cele avându-i pe români în prim-plan au fost cele mai ale naibii. Prima dintre nebunii, prin dimensiunile ei, au comis-o handbaliștii de la Dinamo, care la un moment dat erau conduși cu 10 goluri, diferență ce părea insurmontabilă, mai ales că de partea cealaltă nu se afla CSMU Suceava, ci Granollers. Era 18 – 8, și singura speranță mai părea a fi doar de a lua bătaie la ceva mai puține goluri. Numai că împotriva a tot ceea ce știam până acum despre sportivii români, dintr-un lung șir de experiențe, situația s-a schimbat brusc: Dinamo a început să recupereze, astfel încât la pauză rămăseseră doar 7 goluri diferență. Aparent, tot insurmontabil. Finalul i-a găsit pe spanioli cu avantaj de numai un gol. Pe care l-a anulat francezul Diaw, pentru ca tot el să dea și golul unei victorii absolut fabuloase. Rămânând în zona semicercurilor, aproape la fel au stat lucrurile și la feminin, unde Baia Mare a obținut o victorie tot senzațională, tot în deplasare, în Franța, tot în ultimele secunde (ba chiar în ultima!), și adusă tot de o reprezentantă a Franței pe tărâm românesc: numită Pineau, care cam vegetase preț de 58 de minute și ceva. Numai că în ultimele două s-a trezit: a egalat cu un șut de la șold dat ca din tun, iar la ultima fază a recidivat, trimițându-și echipa direct în sferturi de finală, iar pe conaționalele ei, presupun, la medic. Arătau, săracele, de parcă le căzuse tavanul în cap, iar vreo 4 sau 5 păreau să aibă în plan suicidul. Întâmplarea numărul 3 vine din fotbal, și respectă cam același scenariu: condusă cu 1 – 0 pe propriul teren de fabuloasa Leicester, Arsenal a reușit cumva egalarea, iar când mai erau vreo 20 de secunde din cele 5 minute de prelungiri, neamțul Ozil a executat o lovitură liberă de la vreo 35 de metri. A pus mingea „cu mâna” pe căpățâna lui Wellbeck, aflat la primul meci după luni multe de absența. Gol, victorie, șansă la titlu. Ideea, deloc nouă, este că până la fluierul final, indiferent despre ce sport e vorba, se joacă. Cu condiția să vrei, să poți și mai ales să știi că poți.