Fragmente

Era 9 Septembrie 2001 și tocmai mă întorceam acasă de la o întâlnire cu membrii clubului de inventică Gaudeamus. În momentul în care am intrat pe ușă, primul lucru pe care l-am văzut a fost imaginea înecată în fum a celor două turnuri gemene din New York.
În decembrie 2009 m-am aflat în New York, în locul unde se înălțau odată cele două turnuri. Imaginile de la televizor nu pot descrie în totalitate dezastrul care a avut loc acolo. Golul imens lăsat de prăbușirea celor două clădiri este încă o rană deschisă pentru americani. Macaralele care lucrau acolo chiar și în zilele de Crăciun nu puteau acoperi zgomotul acelor zile din 2001 care parcă încă se auzea din pământ.
Tot în zilele de Crăciun, în New York. Dimineață, în stațiile de metrou, văd polițiști înarmați, unii cu automate. Am știut în acea secundă că ceva se întâmplase sau urma să se întâmple. Deși rolul forțelor de ordine era să ofere siguranță, vedeam oamenii neliniștiți. Mai târziu am aflat că a existat o amenințare falsă cu bombă. După câteva zile, centrul orașului New York, era plin de oameni sărbătorind noaptea dintre ani. Forțele de ordine încercau cu greu să facă față. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic.
Eram în aeroport. Zburam spre Atlanta. Un bărbat tânăr, serios, liniștit, îmbrăcat în uniformă militară aștepta singur îmbarcarea în același avion. Avionul nu era plin. S-a așezat singur pe rândurile din față. La aterizare, compania Delta anunța pasagerii: „Împreună cu noi a călătorit un căpitan al armatei americane. Vrem să îi mulțumim pentru activitatea lui.” Nici un pasager nu îl cunoștea, însă toată lumea a început să aplaude. Am simțit și eu nevoia de a aplauda. Mai mult decât orice, impresionantă era dovada de solidaritate arătată de acei pasageri care nu aveau nimic în comun.
CNN a anunțat că după cutremurul din Haiti, mai bine de 5 milioane de dolari au fost donate prin sms de oameni de rând din SUA.
Ovidiu COCIERU
Bursier Fulbright