– De ce s-a rânduit de către Biserică ca prima Duminică din Postul Mare să fie numită Duminica Ortodoxiei? De ce a Ortodoxiei și de ce acum la începutul Postului Mare?
– E o întrebare la care nu m-am gândit niciodată și nu știu cine ar putea să răspundă găsind motivarea acestui fapt: de ce în prima duminică din post este Duminica Ortodoxiei. Noi am găsit rânduiala acesta în Biserică, în cartea de slujbă conducătoare pentru Postul Paștelui, în Triod și ne conformăm în sensul că prăznuim Duminica Ortodoxiei cu ceea ce reprezintă Duminica Ortodoxiei, pentru că, chiar dacă se numește Duminica Ortodoxiei are în vedere o anumită biruință a ortodoxiei, nu ortodoxia în ansamblu. Duminica Ortodoxiei ne pune în față biruința pe care a avut-o Biserica Ortodoxă față de cei care se împotriveau cultului icoanelor. Or, ortodoxia are un sens mult mai larg, nu este vorba numai de o anumită biruință ci de toate biruințele. În orice caz este important de observat faptul că fără ortodoxie nu există înaintare într-o viață duhovnicească autentică și atunci, dacă e vorba să ne angajăm la postul pregătitor pentru Sfintele Paști, e cazul să avem în vedere și ortodoxia în ansamblul ei și acest lucru se realizează prin faptul că ni se pune în atenție, în Duminica Ortodoxiei, ortodoxia.
„Icoana este și un mijloc de legătură între persoana pe care o prezintă icoana și între credinciosul care stă în fața icoanei”
– Ați spus că, într-adevăr, această primă duminică reprezintă, de fapt, un triumf al ortodoxiei în ceea ce privește cinstirea icoanelor. Ce înseamnă de fapt pentru un creștin-ortodox a cinsti icoana? Ce este icoana în primul rând?
– Icoana este o reprezentare în pictură a persoanei pe care o cuprinde icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a diferiților sfinți pe care îi cinstește Biserica, deci este o aducere în conștiința credincioșilor, prin mijloacele picturii, a persoanei către care ne este cinstirea. Trebuie de precizat de la început și pentru totdeauna, că noi nu cinstim icoana ca obiect, ci cinstim icoana ca reprezentare, sau nu cinstim propriu-zis icoana, ci cinstim pe cel pe care îl prezintă icoana. Fără îndoială că nu se poate face abstracție si de icoană ca obiect, dar noi când zicem că suntem cinstitori de icoane, ne gândim întotdeauna la cei pe care îi reprezintă icoanele, nu ne gândim la icoana în sine. Cinstim o icoană, cinstim icoana Mântuitorului, cinstim icoana Maicii Domnului și așa mai departe. Icoana este și un mijloc de legătură între persoana pe care o prezintă icoana și între credinciosul care stă în fața icoanei cu cinstire, deci icoana nu este realitate în sine, ci ultima realitate este persoana reprezentată pe icoană, iar icoana este prima realitate care ne duce la persoana reprezentată pe icoană. De pildă, când ne adresăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca cinstitori ai chipului său spunem, vorbind cu Mântuitorul:
„Preacuratului Tău chip ne închinăm Bunule, cerând iertare pentru greșelile noastre, Hristoase Dumnezeule”, deci avem în vedere chipul Mântuitorului, dar vorbim nu cu chipul Mântuitorului ci cu Mântuitorul Însuși despre chipul Lui. Așa trebuie gândite lucrurile în legătură cu icoanele, indiferent pe cine reprezintă icoana respectivă.
– Ce înseamnă de fapt să fii ortodox, mai ales astăzi, când multe grupări își arogă titulatura sau orientarea de ortodox. Ce însemnă să fii un creștin-ortodox?
– Să fii un creștin-ortodox înseamnă să faci parte din Biserica Ortodoxă, să faci parte din obștea acelor credincioși despre care la Sfânta Liturghie se spune: „Pe voi, pe toți, drept măritorilor creștini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția sa totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”. Asta înseamnă să gândești ortodox pe baza dogmelor credinței ortodoxe și să trăiești ortodox pe baza slujbelor prin care se manifestă ortodoxia. Cuvântul ortodox înseamnă drept-măritor. Sunt și alte credințe creștine care se numesc pe sine a fi ortodoxe, dar nu au nici o manifestare creștină. Nici o grupare creștină nu are denumirea de ortodoxă, ci eventual pretenția că deține ortodoxia. Or, Biserica noastră drept-măritoare, Biserica noastră Ortodoxă se numește și este ortodoxă, se numește ortodoxă pentru că este ortodoxă, este ortodoxă și se numește ortodoxă, adică drept-măritoare, însumând în gândirea și evlavia ei toate adevărurile de credință prin care se manifestă ortodoxia și care sunt altele decât cele pe care le manifestă și le prezintă alte grupări creștine, alte credințe creștine.
„Credința ortodoxă este o credință care limitează libertatea și este o credință care dă libertatea….”
–Există anumite exigente ale credinței. Este simplu, este ușor sau este greu să fii un adevărat ucenic al lui Iisus Hristos în Biserica Sa?
– Există exigențe ale ortodoxiei. Biserica Ortodoxă este o Biserică ascetică, o Biserică care impune, care cere postul, o Biserică în care se țin anumite rânduieli, o Biserică conturată din punct de vedere al evenimentelor de mântuire pe care le sărbătorim. Biserica Ortodoxă îi impune omului o anumită disciplină, lucrurile nu sunt lăsate la latitudinea fiecărui credincios, ci Biserica îi prezintă credinciosului o anumită orientare în care credinciosul ortodox trebuie să se încadreze și dacă nu se încadrează și în rânduielile ortodoxiei, nu este ortodox. Ortodoxia nu este o teorie, ortodoxia este o practică. Pentru unii poate să fie greu să fie ortodox, pentru alții poate să fie ușor, adică e ușor să fie ortodox pentru cineva care s-a obișnuit cu ortodoxia, cu disciplina ortodoxă și e greu să fie ortodox pentru cineva care are împotriviri în conștiința lui, în viața lui față de ceea ce Biserica Ortodoxă cere credincioșilor ei.
– Știm că ortodoxia este prin excelență credința libertății. Cum se împacă acestea două și care ar fi anumite principii sau reguli?
– Sfântul Vasile cel Mare zice despre calea cea strâmtă pe care o pomenește Domnul Hristos în Sfânta Evanghelie în legătură cu cei care merg pe calea cea strâmtă și cei care merg pe calea cea largă (Mt. 7, 13), că această cale strâmtă este și strâmtă și largă, este strâmtă pentru că iți impune anumite atitudini si este largă pentru că încadrat fiind în atitudinile respective ești cumva eliberat de ceea ce se împotrivește, așa încât aceeași cale este într-un fel strâmtă și într-un fel largă. Tot așa se poate spune și despre credința ortodoxă, este o credință care limitează libertatea și este o credință care dă libertatea. Limitează libertatea în sensul că nu poți face ce vrei, dar dă libertatea tocmai prin faptul că nu faci ce vrei, dar faci ce trebuie si atunci ești mai liber decât acela care face ce vrea și care prin aceasta poate să se înrobească pe sine propriilor sale intenții, propriilor sale tendințe.
– Cum putem avea încredințarea și certitudinea în același timp, că în Biserica Ortodoxă se află plinătatea adevărului și a harului dumnezeiesc?
– În ceea ce privește adevărul deplin, Biserica Ortodoxă ne garantează lucrul acesta prin dogmele ei, prin faptul că ne ridică mai presus de obișnuitul vieții, ne ține într-o sferă superioară, ne dă conștiința că suntem în cerul cel de pe pământ, iar harul lui Dumnezeu se dă celor care cred drept și atunci noi avem conștiința, convingerea că acolo unde este adevărul, acolo este Mântuitorul nostru Iisus Hristos care garantează adevărul și unde e Domnul nostru Iisus Hristos, acolo este și harul dumnezeiesc care îl ajută pe om să se lase modelat de Mântuitorul și să se disciplineze prin adevărul care ne face liberi (In. 8, 32). (www.crestinismortodox.ro Interviu înregistrat la Brașov pe 21 februarie 1999, cu Părintele Teofil)
