Anchetă poliție

Fragmente de țesut și oase găsite într-o colibă care a ars complet



Gavril Blidari
Gavril Blidari

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava anchetează un caz destul de complicat de la Fundu Moldovei, unde în urmă cu câteva zile o colibă dintr-o zonă izolată a ars complet. Focul a izbucnit în noaptea de 10 spre 11 martie. Arderea a fost foarte puternică, iar prin cenușă s-au găsit fragmente de țesut și ceva fragmente de oase. Oricum, foarte puțin pentru a se trage vreo concluzie măcar dacă este vorba de oseminte umane. Cu atât mai puțin cu privire la presupusa identitate a persoanei.
Puținele fragmente identificate de criminaliștii poliției au fost ridicate în vederea expertizării. Probele de laborator ar putea stabili cert dacă este vorba de oseminte umane.
Din cercetările ulterioare a rezultat că acea colibă era folosită de un localnic din Fundu Moldovei, Gavril Blidari, crescător de animale. Întâmplător sau nu, din noaptea incendiului nimeni nu mai știe nimic de Gavril Blidari.
Copiii bărbatului speră însă că acesta ar putea fi în viață, deși evidențele par a spune altceva. Asta pentru că polițiștii le-ar fi spus că nu au certitudinea că acele fragmente sunt de om.
Fiica lui Gavril Blidari ne-a trimis fotografia acestuia și speră ca cineva să aibă vreo informație cu privire la tatăl său. Oricum, oficial, bărbatul este dat dispărut, nu decedat. Probele de laborator ar putea lămuri măcar dacă fragmentele sunt cu certitudine umane.



Recomandări

Spitalul Județean a devenit unul dintre puținele centre din țară care pot efectua o evaluare completă a biopsiei renale

Spitalul Județean a devenit unul dintre puținele centre din țară care pot efectua o evaluare completă a biopsiei renale

Tânăr arestat după ce în locuința lui s-a găsit canabis, dar și un arsenal de dispozitive pentru cultivare și fragmentare

Tânăr arestat după ce în locuința lui s-a găsit canabis, dar și un arsenal de dispozitive pentru cultivare și fragmentare

Patru accidente într-o zi, cu un bătrân și copii care, în loc să fie în case, erau pe biciclete