de Paul Evdokimov, Editura Anastasia
Mulțimea caută neîncetat “semne și minuni”, însă Domnul spune: “Nu vor primi nimic”. Un sfânt al zilelor noastre este un om ca toată lumea, dar ființa lui este o întrebare de viață și de moarte adresată celorlalți. Așa cum frumos spune Tauler: “Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alții cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut. Alții mărturisesc acum cu riscul propriei vieți, mărturia lor fiind această tăcere grăitoare. Mai există unii chemați să mărturisească în fața opiniei publice și a lumii, adică în fața redutabilei indiferențe a maselor. Kierkegaard spunea că întâia predică a unui preot ar trebui să fie și ultima, ea reprezentând un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societății “oamenilor de bine”.
Ne trebuie sfinți care să știe să scandalizeze, întrupând nebunia lui Dumnezeu pentru a evidenția, de pildă, prostia cosmonauților marxiști plecați să-i caute pe Dumnezeu și pe îngeri printre galaxii.
Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice “legendă”, dar reprezintă mai mult decât o legendă: un asemenea om este actual, întrucât mărturisește că Împărăția îi este deja deschisă. Totuși, avertismentul Evangheliei: “Cine are urechi de auzit, să audă!” – rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor și de portretele Șefilor de Stat tămâiați pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul și faptele sale “traduc în ceruri” grijile omenești și coboară pe pământ surâsul Tatălui.
(Sursa: Un sfânt al zilelor noastre)
