Tarifele practicate de hotelurile românești au scăzut cu 30% în acest an, fiind mai mici cu 5% decât cele din Ungaria și la jumătate comparativ cu hotelurile din Austria, însă depășesc cu 20% tarifele practicate de hotelierii bulgari, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
„Chiar și în condițiile majorării taxelor și impozitelor, dublării costurilor pentru utilități și a taxelor supradimensionate privind forța de muncă, hotelierii români au reușit să scadă tarifele în 2011 cu 30 de procente față de anul 2010. Comparând tarifele pentru o cameră dublă standard în hotelurile de trei, patru și cinci stele din capitalele țărilor cu care ne aflăm în concurență directă, s-a ajuns la concluzia că prețurile practicate de hotelierii din România sunt cu aproximativ 20% mai mari decât în Bulgaria, cu 5% mai mici decât în Ungaria și cu 50% decât în Austria”, se arată într-un comunicat al FPTR.
În ceea ce privește taxele aferente salariilor, plătite către stat, România se situeaza printre „țările fruntașe” la costul forței de muncă, acesta fiind considerabil mai mare, cu aproape 30 de procente, față de Bulgaria, comparabil cu Ungaria și mai mare cu 11% decât Austria.
De asemenea, România ocupă primul loc în topul țărilor cu care concurează în turism în ceea ce privește numărul contribuțiilor la stat, respectiv zece, urmată de Ungaria și Bulgaria, unde angajatorul trebuie să plătească opt taxe.
„În aceste condiții de majorare a costurilor cu întreținerea și contribuții la stat atât de mari pentru angajați și angajatori, hotelierii nu au posibilitatea de a oferi tarife mai mici menținând sau îmbunătățind calitatea serviciilor. Ca urmare, oamenii de afaceri din turism se luptă pentru existență, și în niciun caz pentru obținerea unui profit care ar putea fi investit în îmbunătățirea calității serviciilor și în realizarea unei promovări externe eficiente. Este ca și cum am trăi în două țări diferite. Pe de o parte, patronii sunt obligati să ofere servicii la prețuri competitive, însă în plan secund se confruntă cu o serie de cheltuieli exagerate”, se mai arată în comunicat.