Pentru locația ultimului său pictorial, fotomodelul Miron Cozma a ales studiourile „Jurnalului Național”. Și, pentru ca formele sale – apetisante, dar ingenue – să fie puse în valoare, dizainării au optat pentru o costumație de îngeraș, cu aripioare de-un alb imaculat.
Aflăm astfel, din arcuirea frazelor acestui pleiboi cu strălucirea părului dată cu margarină, că minerii nu l-au trosnit pe Marian Munteanu, ci, din contra, i-au salvat viața.
Și mai auzim că-n ’94, supermodelului i s-a propus funcția de ministru al Internelor, pe care a refuzat-o, pentru că era prea puțin pentru valoarea lui.
Degeaba o dă cotită pleiboiul margarinat, fiindcă ministru al Internelor tot a apucat să fie, în câteva rânduri. Vreau să spun, ministru al Organelor Interne, pe care le-a dislocat în oricine nu corespundea, la moacă și la port, exigențelor sale.
Pe la finele pictorialului, fotomodelul le mai destăinuie voyeurilor că el însuși se vede ca un excelent viitor șef al țării noastre.
Scuzabil, dacă ne gândim că-n condiții de captivitate fiecare viețuitoare aberează, pre limba ei. Dar oare pe-acolo, prin pușcărie, n-or fi psihiatri?
