Studiu

Fotografiile realizate ca suveniruri pot duce la uitare



Fotografiile, realizate cu scopul ca persoana care le face să își amintească anumite lucruri cu ajutorul lor, pot avea în mod paradoxal un efect contrar și facilitează uitarea, potrivit unui studiu american publicat în revista Psychological Science, informează AFP.
Potrivit rezultatelor acestui studiu, persoanele care au fotografiat anumite obiecte în timpul unei vizite la muzeu au mai puține șanse de a-și aminti detaliile acelei vizite în comparație cu persoanele care au observat cu atenție obiectele în cauză.
„Oamenii își scot aparatele de fotografiat atât de repede, aproape fără să se gândească, pentru a capta un moment, încât ajung la un punct în care uită ceea ce se petrece chiar în fața lor”, a declarat Linda Henkel, cercetătoare la Universitatea Fairfield, autoarea studiului.
Într-un muzeu, Linda Henkel le-a cerut unor studenți să observe anumite obiecte în timpul unei vizite – fie fotografiindu-le, fie privindu-le pur și simplu. În ziua următoare, amintirile participanților la studiu au fost testate, iar aceia care au făcut fotografii întâmpinau dificultăți mai mari în a recunoaște detaliile asociate acelor obiecte decât aceia care au privit obiectele.
„Oamenii se bazează pe tehnologie, pentru ca aceasta să își amintească în locul lor (…), iar acest fapt poate avea un efect negativ asupra lucrurilor pe care ei și le amintesc despre acea experiență”, a subliniat autoarea studiului.
Într-un al doilea studiu, studenții care au fotografiat un detaliu al unui obiect, făcând un zoom, au părut să aibă o amintire mai bună a obiectului în ansamblu, însă nu și a detaliului în sine. „Acest lucru arată până la ce punct «ochiul spiritului» și «ochiul aparatului» sunt diferite”, a spus Linda Henkel, reamintind că mai multe studii anterioare în domeniul memoriei au sugerat faptul că realizarea de instantanee poate să îl ajute pe fotograf să își amintească un lucru, însă doar dacă acea persoană își acordă un anumit timp pentru a privi și a studia apoi acea imagine.



Recomandări

ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa

ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa
ANAF a lansat o campanie de informare privind dreptul clienților de a primi bon fiscal în unitățile din domeniul HoReCa