Fotografii de Ansel Adams, cumpărate de la un târg de vechituri, estimate la 200 de milioane dolari



Un număr de 65 de negative, cumpărate în anul 2000 pentru suma de 45 de dolari dintr-un târg de vechituri din California, au fost realizate de fotograful american Ansel Adams, potrivit unui grup de experți, fiind evaluate în prezent la peste 200 de milioane de dolari, informează AFP.
Istoria acestor negative începe în anul 2000, într-un târg de vechituri din orașul Fresno, situat la o distanță de 260 de kilometri de San Francisco, când pictorul Rick Norsigian a cumpărat cu 45 de dolari o cutie cu negative fotografice pe plăci de sticlă, a precizat artistul pe site-ul său.
Rick Norsigian a developat fotografiile și a descoperit o asemănare frapantă cu opera lui Ansel Adams (1902 – 1984), celebru pentru fotografiile sale alb-negru realizate în Vestul american și mai ales în parcul Yosemite.
De atunci, pictorul a încercat să dovedească faptul că negativele descoperite în târgul de vechituri au fost realizate de Ansel Adams, însă a avut nevoie de mulți ani pentru a reuși acest lucru.
„Nu există o autoritate oficială care să poată să autentifice fotografiile, spre deosebire de tablouri, și nu există vreo semnătură care să facă legătura între operă și artist”, a explicat Arnold Peter, avocatul lui Rick Norsigian, care a coordonat procedura de autentificare.
Experți din diverse domenii au fost convocați, iar aceștia au reușit să obțină o serie de dovezi care au permis autentificarea negativelor și au ajuns la concluzia că acestea au fost într-adevăr realizate de celebrul Ansel Adams. Aproximativ 5.000 de negative ale fotografului – o treime din lucrările sale din tinerețe – au dispărut în 1937, într-un incendiu care a distrus atelierul artistului.
Un expert în grafologie a descoperit faptul că textul de pe plicurile care acopereau negativele a fost scris de soția lui Ansel Adams. Un meteorolog a comparat o fotografie celebră a lui Ansel Adams cu o placă fotografică ce surprindea același peisaj și a descoperit astfel, cu ajutorul norilor, zăpezii și umbrelor făcute de un copac, că cele două clișee fotografice au fost realizate în aceeași zi.
David Streets, proprietarul galeriei de artă din Beverly Hills unde au fost expuse, marți, cele 65 de negative, a estimat valoarea acestora la peste 200 de milioane de dolari.