Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat ancheta într-un caz de omor cu scenariu de film polițist sau horror. Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Marginea, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor, sub acuzația că l-a ucis și l-a ascuns într-un beci pe un consătean, care îi era prieten. Cadavrul a stat în beci în jur de 8-9 luni până când a fost descoperit. Polițiștii judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale și procurorul criminalist de caz au găsit un cadavru mumificat în beci, însă autorul nu a fost foarte greu de găsit, încă de la început toate indiciile conducând către Stelian Gabriel Rotari, care este proprietarul gospodăriei unde a fost găsit cadavrul, împreună cu tatăl său.
Cum s-a aflat totul și ce s-a putut stabili ulterior
La urechile unui polițist din Marginea au ajuns, în luna mai a acestui an, informații legate de faptul că un bărbat care cerșea prin localitate și despre care nu se știa nimic de luni de zile ar fi în beciul familiei Rotari.
Primele investigații directe s-au făcut pe 8 mai 2018. În beciul gospodăriei familiei Rotari a fost găsit un cadavru, acoperit de vegetație. Ulterior s-a stabilit că este vorba de Maricel Zlotari, în vârstă de 37 de ani.
Din ancheta procurorilor rezultă că în cursul anului 2017, victima a locuit în casa lui Stelian Gabriel Rotari, cel care avea să-i devină călău. Din cerșit și munci ocazionale cei doi adunau ceva bani cu care își cumpărau alimente și băuturi alcoolice.
Bărbatul ucis a fost văzut ultima dată în viață, la cerșit, în toamna anului 2017, în septembrie sau octombrie. Bărbatul nu avea familie, astfel că nu a avut cine să se intereseze de el imediat după ce a dispărut.
Pe 9 mai 2018, în beciul din șura gospodăriei a fost identificat cadavrul mumificat al unei persoane de sex masculin, acoperit cu resturi vegetale.
Conform concluziilor medicului legist care a efectuat autopsia la data de 9 mai 2018, moartea victimei a fost violentă și s-ar fi putut produce în condițiile unui traumatism cranio-cerebral, posibil prin lovire cu obiect dur cu margini de formă geometrică (posibil vătrai). Medicul legist a identificat fracturi costale și de stern care s-ar fi putut produce post mortem, prin manipularea cadavrului.
Concluzia procurorilor este că în septembrie sau octombrie 2017, pe fondul consumului de alcool, între inculpat și victimă a izbucnit un conflict spontan. Inculpatul a lovit victima în zona cranio-cerebrală cu un obiect contondent, lovitură care i-a fost fatală.
Victima a decedat, iar ulterior inculpatul a ascuns cadavrul victimei în beciul din șură. Acesta a pus peste cadavru resturi de vegetație, sperând că crima nu va fi descoperită niciodată.
Interesant este că în aceeași casă locuia și tatăl lui Rotari, care la un moment dat a început să bănuiască ce s-a întâmplat, însă nu a anunțat autoritățile, justificându-se ulterior că a fost amenințat de propriul fiu.
„El m-o amenințat și pe mine că dacă spun cuiva mă bagă și pe mine în beci… m-a amenințat cu moartea, mi-a zis «dacă spui cuiva te bag în beci cu celălalt…» Eu nu l-am văzut pe cel mort, dar bănuiam… mă temeam de băiatul meu, m-a bătut de mai multe ori”, a declarat în fața camerelor de filmat Stelian Rotari, tatăl lui Stelian Gabriel Rotari.
Au arestat un tâlhar, fără a ști că au de a face cu un criminal
La vremea când a fost descoperită grozăvia din beci, Stelian Gabriel Rotari era deja arestat preventiv pentru tâlhărie.
Acesta se află după gratii din data de 24 aprilie 2018, când Judecătoria Rădăuți a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, pentru tâlhărie calificată. Stelian Gabriel Rotari a fost pus sub acuzare de polițiști și de procurori pentru o faptă deosebit de gravă, după ce a intrat în casă peste un bătrân, pe care l-a înțepat cu cuțitul, pentru ca acesta să-i dea banii.
Atunci, Stelian Gabriel Rotari a fost reținut de polițiști și apoi arestat, fără ca cineva să bănuiască faptul că a comis și un omor.
În momentul de față, inculpatul este trimis în judecată în două dosare, cel de tâlhărie calificată și cel de omor, unul aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuți, celălalt pe rolul Tribunalului Suceava, de asemenea fiind și arestat preventiv în ambele dosare.