Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a organizat duminică, 10 iunie a.c., începând cu ora 9:00, pe stadionul „Areni”, din municipiul Suceava, etapa județeană a concursurilor Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, competiția are ca principal obiectiv perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor necesare intervențiilor în situații de urgență.„La start s-au prezentat cele mai bune patru echipe de voluntari din județ, calificate în această etapă în urma întrecerilor zonale, respectiv S.V.S.U. Cârlibaba, S.V.S.U. Cornu Luncii, S.V.S.U. Crucea și S.V.S.U. Volovăț.După desfășurarea probelor de concurs – pista cu obstacole pe 100 de metri, ștafeta 4 x 100 de metri și dispozitivul de intervenție, locul I a fost ocupat de echipajul din comuna Cârlibaba, locul II a revenit S.V.S.U. Volovăț, pe locul III s-a situat echipajul comunei Cornu Luncii, ultima poziție fiind ocupată de S.V.S.U. Crucea.La Serviciile Private pentru Situații de Urgență, s-au calificat trei echipe, respectiv S.C. Egger România – Rădăuți, S.C. Rompetrol Vatra Dornei și S.C. Omni Market Suceava. Locul I a fost adjudecat de reprezentanții S.C. Egger România – Rădăuți, care împreună cu echipajul S.V.S.U. Cârlibaba s-au calificat la etapa interjudețeană, ce se va desfășura în prima jumătate a lunii iulie a.c., în județul Vrancea”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, slt. Alin Găleată.




