Sâmbătă și duminică a avut loc la Rădăuți ultima întâlnire a iubitorilor și colecționarilor de vehicule de epocă din acest an, Retro Parada Toamnei. Evenimentul s-a desfășurat simultan în peste 40 orașe din țară, sub egida Retromobil Club România, fiind unic în lume prin faptul că se desfășoară simultan în întreaga țară și reunește peste 800 de vehicule istorice.
În județul Suceava, peste 30 de autoturisme de epocă au fost expuse duminică, 21 octombrie, în parcarea din centrul municipiului Rădăuți, spre deliciul cunoscătorilor în domeniu, dar și al localnicilor. Manifestarea a fost organizată de Retromobil Club Suceava împreună cu o comunitate mare de pasionați de mașini vechi din acest oraș, care au participat și la expozițiile organizate în acest an, în mai multe localități din județ și din țară.
Retro Parada Toamnei a încheiat anul expozițional
Iulian Todirică, reprezentantul Retromobil Club România, a declarat: „Este o activitate inclusă în calendarul Retromobil Club România, iar cu Retro Parada Toamnei încheiem anul expozițional și competițional 2018. Retro Parada Toamnei se desfășoară în toate județele din România, iar noi am ales Rădăuțiul pentru al doilea an consecutiv. Toate mașinile sunt ale noastre, sunt frumoase și nu aș putea să spun că una este mai bună decât alta. Fiecare ține la mașina lui, fiecare mașină are o istorie a ei. Toate mașinile sunt cunoscute deși nu sunt închiriate pentru a participa la diverse evenimente, colecționarii nu le dau, dar există și un segment de mașini care merg la evenimente, în special replicile care se pretează mai bine. Acestea sunt numai mașini de colecție. Activitatea expozițională a Retromobil Club Suceava va fi reluată în luna aprilie 2019, cu Retro Parada Primăverii, care va avea loc la Iulius Mall Suceava”.
Au fost expuse mașini europene, asiatice și americane
Pe lângă tradiționalele mașini la care aveau acces, în anii Epocii de Aur, și oamenii de rând, cum ar fi Dacia 1100, Dacia 1300, Dacia 500 Lăstun, Vartburg 353S sau Fiat 1500 L, au putut fi admirate și Volvo P544 1962, VW Beetle din 1964, Opel Rekord din 1967, Cadillac Eldorado din 1976 și Chrysler New Yorker din 1977, Mercedes 220D din 1971, Toyota, Audi 80 CC, Land Rover Santana, dar și alte modele pe care pasionații de automobile cu parfum de istorie au dorit să le arăte curioșilor, o parte dintre ele fiind și vedetele Raidului Moldovei (Iași – Chișinău – Iași), un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, organizat în zilele de 22 și 23 septembrie 2018.
Viorel Romaniuc, vicepreședinte Retromobil Club Suceava, a venit la expoziție cu o parte dintre numeroasele mașini pe care le deține, dar și cu întrega familie, soția și cei doi băieți, unul dintre ei posesorul unei mașini românești puțin văzută pe șoselele României, Dacia 500 Lăstun din 1988, fabricată într-un număr limitat de exemplare.
“Această Dacia 500 Lăstun este folosită zilnic de copilul meu, este mică, este foarte bine întreținută și funcționează impecabil. Eu am la expoziție cu un Vartburg 1988, tot o mașină rară, cu motor în doi timpi care funcționează cu amestec de benzină cu ulei și care funcționează foarte bine”, ne-a spus Viorel Romaniuc.
“Aceste mașini necesită o întreținere constantă”
Suceveanul Andrei Iacob a fost prezent în expoziție cu două autoturisme Mercedes.
“Aceste mașini necesită o întreținere constantă, mai tot timpul trebuie făcut ceva la ele fie cosmetic, fie mecanic, pentru a le avea în perfectă stare de funcționare și a pleca oriunde la drum cu ele. Este o pasiune destul de costisitoare ca buget și ca timp, dar frumoasă, mai ales când sunt evenimente și este admirată munca noastră. Aceasta este satisfacția cea mai mare”, a precizat Andrei Iacob
Așa cum am aflat de la colecționarii rădăuțeni, Mercedesurile, modelele anilor ’60, ’70, erau foarte reușite, produsul de serie ajungea pe banda de montaj abia după aproape șapte ani de teste.
“Sunt modele care au trei milioane de kilometri parcurși fără service, doar cu reviziile făcute în reprezentanță. Așa de bune erau încât nu se defectau și în anii ‘70 fabrica germană risca să intre în faliment”, ne-a spus unul dintre colecționari.
În cadrul evenimentului, pe lângă expoziția de vehicule istorice, a avut loc și o paradă a acestora pe traseul Rădăuți – Horodnic de Sus
Eveniment
Peste 30 de autoturisme la Retro Parada Toamnei la Rădăuți
