Situație

Peste jumătate dintre cererile de despăgubiri ale sucevenilor au fost respinse



Monica Tătaru a afirmat că toate cele 1.118 decizii de respingere ale Comisiei județene de aplicare a Legii nr.290/2003 au fost contestate la ANRP
Monica Tătaru a afirmat că toate cele 1.118 decizii de respingere ale Comisiei județene de aplicare a Legii nr.290/2003 au fost contestate la ANRP

Majoritatea sucevenilor care au avut în proprietate bunuri sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris, la 10 februarie 1947, încă așteaptă despăgubirile sau compensațiile care li se cuvin prin aplicarea Legii nr.290 din 2003.
Din totalul de 2.044 de dosare înregistrate la Prefectura Suceava, doar 58 s-au finalizat cu hotărâri de stabilire a despăgubirilor, în sumă totală de 6.447.171,605 lei.
Alte 501 dosare au fost transmise la Instituția Prefectului municipiului București, la Comisia municipală București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, fiind vorba despre moștenitori care domiciliază în județe diferite. 16 cereri au fost retrase de petenți, astfel că la Instituția Prefectului județului Suceava au rămas doar 1.527 dosare, din care până în data de 8 decembrie a.c. au fost soluționate 1.230, 112 prin admitere și 1.118 prin respingere.
Toate deciziile de respingere ale ANRP au fost atacate de solicitanți în instanță
Din 112 dosare admise, pentru 58 s-au stabilit despăgubiri, 44 au fost trimise experților pentru evaluare și zece au fost trimise la Comisia municipală București.
Potrivit directorului de cabinet al prefectului de Suceava, Monica Tătaru, toate cele 1.118 decizii de respingere ale Comisiei județene de aplicare a Legii nr.290/2003 au fost contestate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).
În urma analizei contestațiilor, ANRP a admis 78 de dosare, din care 60 au fost trimise experților pentru evaluare și 18 au fost transmise la Instituția Prefectului municipiului București, la Comisia municipală București pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
În alte 218 dosare ANRP a luat decizia de respingere, iar solicitanții au atacat deciziile în instanță.
În 33 de cazuri, instanțele de judecată s-au pronunțat deja în favoarea solicitanților, iar cererile lor de despăgubire au fost transmise experților pentru evaluare. La această oră, la Instituția Prefectului județului Suceava mai sunt în curs de soluționare 297 de dosare.



Recomandări

ASF: Câștig de cauză în trei litigii împotriva City Insurance S.A., Onix Asigurări S.A. și Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A.

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

O femeie căreia i-a fost distrusă o seră și-a găsit dreptatea: „Apele Române” au fost obligate să achite despăgubiri, iar un polițist a fost condamnat