Gloria Buzău – Universitatea Craiova, scor 0-2 Formația Universitatea Craiova a câștigat, cu scorul de 2-0 (1-0), partida susținută, vineri, în deplasare, în fața echipei Gloria Buzău, în etapa a XIV-a a Ligii I.
Golurile care au adus victoria oaspeților au fost marcate de Wobay ’2 și Dina ’68.
Atacantul echipei Universitatea Craiova, Wobay, a marcat în minutul 2 cu un șut puternic de la 16 metri, care a fost deviat în propria poartă de Vlaicu.
Dina a înscris al doilea gol al echipei oltene, în minutul 68, cu o lovitură de cap din mijlocul careului de 16 metri după o centrare de pe partea stângă a lui Wobay.
La partidă au asistat aproximativ 5.000 de spectatori, între care s-au numărat și 50 de suporteri ai echipei din Bănie.
Unirea Urziceni – Oțelul Galați, scor 3-1
Formația Unirea Urziceni a câștigat, scor 3-1 (0-0), partida susținută, vineri, pe teren propriu, în fața echipei Oțelul Galați și a devenit lider provizoriu al clasamentului Ligii I.
Golurile au fost marcate pentru echipa Unirea Urziceni de Pădurețu ’53, Tiberiu Bălan ’55 și Dănălache ’84, în timp ce pentru oaspeți a înscris Pena ’51.
Echipa Oțelul a deschis scorul prin atacantul Pena, în minutul 51, care a reușit să introducă mingea în poartă, din patru metri, dup’ o centrare de pe partea dreapta a lui Iorga.
Padurețu a readus egalitatea pe tabelă în minutul 53, scor 1-1, cu un șut bine plasat de la 18 metri.
Mijlocașul formației Unirea Urziceni, Tiberiu Bălan, a dus scorul la 2-1, cu o lovitură de cap din cinci metri după o centrare a fundașului Bordeanu.
Dănălache a înscris pentru echipa Unirea Urziceni în minutul 84, scor 3-1, printr-o lovitură de cap din șase metri după o centrare venită de pe dreapta, dintr-o lovitură liberă executată de Sorin Frunză.
Mijlocașul Iulian Apostol a fost eliminat de pe teren după ce a primit un al doilea cartonaș galben în minutul 90+3, pentru un henț intenționat.
Gaz Metan Mediaș – Politehnica Iași, scor 1-0
Formația Gaz Metan Mediaș a câștigat, cu scorul de 1-0 (0-0), partida susținută, sâmbătă, pe teren propriu, în fața echipei Politehnica Iași.
Golul a fost marcat de Boaru în minutul 48.
Căpitanul echipei Gaz Metan a înscris cu un șut de la 10 metri, care a profitat de o respingere în față a portarului echipei ieșene, Brăneț.
La partida de la Mediaș au asistat aproximativ 2.500 de spectatori, dintre care 500 ai formației oaspete.
FC Argeș – Farul Constanța, scor 3-0
Formația FC Argeș a câștigat, cu scorul de 3-0 (1-0), partida susținută, sâmbătă, pe teren propriu, în fața echipei Farul Constanța.
Golurile au fost marcate de Mircea Stan ’9, Năstăsie ’66 și Bălașa ’79
Fundașul echipei FC Argeș, Mircea Stan, a reușit să înscrie, în minutul 9, cu un lob de la marginea careului de 16 metri.
Mijlocașul Năstăsie duce scorul la 2-0 cu un șut de la 10 metri, în minutul 65, după o respingere în față a portarului echipei constănțene Curcă.
Căpitanul echipei piteștene, Bălașa, a marcat în minutul 79 cu o lovitură de cap din interiorul careului după un corner executat de pe partea dreaptă de Tameș.
La partida de la Pitești au asistat aproximativ 2.000 de spectatori
Pandurii Târgu Jiu – Gloria Bistrița, scor 1-1
Formația Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida susținută sâmbătă pe teren propriu, în fața echipei Gloria Bistrița și a pierdut primele puncte pe teren propriu de la instalarea lui Sorin Cârțu.
Golurile au fost marcate de Raskovici ’4, pentru Pandurii Târgu Jiu, respectiv Silvășan ’2, pentru Gloria Bistrița.
1-0: Silvășan a preluat un balon în apropierea careului și a șutat, de la aproximativ 18 metri, direct în vinclul porții lui Răzvan Stanca.
1-1: Raskovici a pătruns în careu, unde a speculat o eroare a fundașilor bistrițeni, și a restabilit egalitatea cu un șut de la aproximativ 10 metri.
În minutul 77, arbitrul Istvan Kovacs l-a trimis în tribună pe Sorin Cârțu din cauza unor proteste ale antrenorului, care se află la a doua eliminare de când a preluat formația Pandurii Târgu Jiu.
Arbitrul Istvan Kovacs a mai arătat două cartonașe galbene jucătorilor Alin Chibulcutean și Florin Stângă, după încheierea partidei.
FC Timișoara – Dinamo, scor 0-3
Formația FC Timișoara a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 0-3 (0-1), meciul susținut pe teren propriu în fața echipei Dinamo București și a suferit prima înfrângere în Liga I, după o serie de zece meciuri consecutive.
Golurile au fost înscrise de Brezinsky ’12 – autogol, Dănciulescu ’52, Cisovsky ’67 – autogol.
0-1: Gabriel Boștină a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar Brezinsky a deviat, cu capul, în proprie poartă.
0-2: Dănciulescu a primit o pasă în interiorul careului timișorean, a preluat și a șutat în dreapta portarului Pantilimon, la colțul lung, balonul atingând bara înainte de a intra în plasă.
0-3: Andrei Cristea a preluat în marginea careului de 16 metri, a pivotat și a șutat la colțul lung, pe direcția lui Tătărușanu, dar Cisovsky a deviat balonul, care a intrat în plasă, la colțul scurt.
Suporterii formației Dinamo au afișat două banere cu mesajul „Zambon e beton” și „Numai umblați cu cioara vopsită”, iar galeria echipei FC Timișoara a răspuns cu mesajele: „Torje, Iuda din Banat”, „Când FRF ne fură, Dinamo e lider de conjunctură”, „Miliția vs Armata, unicul derbi al comunismului”, „Fular – 15 lei, Tricou – 20 lei, pentru restu există Vasile Turcu”.
FC Brașov – CFR Cluj, scor 1-1 cu
Formația FC Brașov a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida susținută, duminică, pe teren propriu, în fața campioanei României, CFR Cluj, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I și a obținut a șaptea remiză consecutivă.
Golurile au fost marcate de Hadnagy ’20, pentru FC Brașov, respectiv Dani ’40, pentru CFR Cluj.
1-0: Buga a centrat pentru Hadnagy la marginea careului, Stăncioiu a ieșit inoportun și atacantul brașovean l-a driblat pe goal-keeper-ul campioanei, după care a trimis în poarta goală.
1-1: Deac a executat o lovitură liberă de pe partea stângă și Dani, scăpat din marcaj, a înscris, cu capul, de la aproximativ 7 metri.
În minutul 12, Gabi Mureșan l-a faultat în careu pe Mugurel Buga, dar arbitrul Augustus Constantin a lăsat jocul să continue.
În minutul 38, Dubarbier a trimis balonul în bară de unde a ricoșat până la Deac, iar acesta a reluat din nou spre poartă, de la circa 4 metri, însă portarul Bogdan Stelea a respins mingea până la Trică și acesta a marcat, dar golul a fost anulat pentru că jucătorul clujean se afla în poziție de ofsaid în momentul șutului expediat de Ciprian Deac.
În minutul 68, CFR Cluj a marcat din nou, în urma unei lovituri de cap a lui Yssouf Kone, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid, la semnalizarea asistentului Nicolae Marodin.
În minutele 82 și 85, Culio și Oberman au expediat balonul în bara porții lui Bogdan Stelea.


