O femeie în vârstă de 47 de ani, din Stroiești, Eleonora Ferar, visează să-și vadă tablourile realizate de ea într-o expoziție. Fără să aibă studii în materie de pictură, dar având încredere în talentul ei nativ, femeia s-a apucat să picteze tablouri pe pânză în culori acrilice în urmă cu doi ani. Motivația femeii de a se apropia de șevalet, de a pune culoare pe pânză, a fost de fapt dorința ei de a-și depăși limitele, de a face un lucru care o relaxează și care o face fericită.
În tablourile ei se regăsește natura statică. A realizat peste 25 de tablouri de diferite dimensiuni în care se regăsesc flori, peisaje, animale. „Când stau în fața șevaletului, când pictez, mă simt foarte bine. De mică mi-a plăcut să desenez. Încă de la grădiniță, educatoarea a văzut că am o oarecare siguranță atunci când desenez. După ce am mai crescut, colegii, dar și profesorii mă îndemnau să desenez. Nu aveam culori, așa că desenam pe hârtie cu creionul, iar după aceea coloram cu creioane colorate”, ne-a povestit femeia.
Deși multe dintre desenele pe care le făcea în copilărie ajungeau și în mâinile mamei, pentru că, la fel ca orice copil, voia să fie apreciată și lăudată, aceasta nu a prea înțeles talentul fiicei ei și nu a încurajat-o să deseneze. „Când am rugat-o să-mi cumpere culori să pictez, mama mi-a spus că ce-mi trebuie, ea nu are bani pentru niște vopsele cu care eu să mâzgălesc. Nu o condamn, pentru că părinților mei le-a fost greu să ne crească, pe mine și pe cei doi frați. Noi ne-am născut și am crescut la Pătrăuți, într-o familie modestă. Părinții nu aveau bani și pentru acuarele, cum spuneam noi atunci. M-a purtat totuși la școală. Am făcut zece clase și apoi o școală de croitorie, la Humor, timp de doi ani”, ne-a povestit Eleonora.
Are susținerea familiei
Timpul a trecut și până acum doi ani aproape că uitase că în copilărie avea un vis: acela să picteze și să aibă propria expoziție. Viața nu a fost foarte ușoară cu femeia, însă ea a știut care-i sunt prioritățile și a reușit să se mențină un om demn. Are cinci copii, patru băieți și o fată, cu vârste cuprinse între 26 și 19 ani. Când copiii erau încă mici, a fost nevoită să divorțeze de tatăl lor. Estera, fiica ei în vârstă de 22 de ani, este căsătorită și are un băiețel în vârstă de 5 luni. Este mândră de mama ei și o încurajează să picteze în continuare, pentru a-și îndeplini visul de a avea o expoziție.
„Mama ne-a povestit că de mică a fost talentată la desen și că a vrut să facă tablouri. Atunci nu și-a permis, dar a avut răbdare și acum poate să facă ceea ce-i place. Mă bucur foarte mult că într-un sfârșit a reușit să facă ceea ce îi place, să aibă câteva pânze și câteva culori cu care să picteze, pentru că este cea mai mare pasiune a ei. Mi-aș dori ca Dumnezeu să o ajute în tot ceea ce face. O să o susțin mereu pe mama, la fel și ceilalți frați. Mai mult, doi dintre frați sunt și ei talentați la desen. Lui Marian îi place să facă portrete, iar Daniel pictează peisaje”, ne-a povestit Estera. La fel ca și mama ei, duce dorul fraților care după ce au terminat fiecare câte un liceu au plecat să muncească în Danemarca, pentru a-și clădi un viitor.
Primul pas spre pictură, în Danemarca
De Danemarca este legat și primul tablou pe care l-a realizat Eleonora, pe pânză cu culori acrilice. Acum doi ani, femeia se afla și ea în Danemarca, în căutarea unui loc de muncă. Acolo a făcut primul pas spre pictură. „Soțul meu cu care m-am recăsătorit în urmă cu aproximativ trei ani m-a luat în Danemarca pentru a munci și mi-a ajutat și copiii. De multe ori mergeam împreună într-un magazin foarte mare, unde eu văzusem un raion numai cu pânze și culori în ulei și acrilice, atât de necesare pentru a picta. Mă opream, le priveam și ziceam în gândul meu… ce mult îmi doresc și eu un tablou, o pânză și culori. I-am spus și soțului meu, dar el a spus că ce să fac cu culorile… să mă mâzgălesc?! Dar eu i-am spus că știu să pictez. M-a privit cu neîncredere. De 1 martie, mi-a dat 100 de coroane pentru a-mi cumpăra un cadou, pe motiv că el nu are timp, fiind mereu la muncă. Nu am stat mult pe gânduri și mi-am cumpărat prima pânză și primele culori, vreo 6, 7 culori, și câteva pensoane, din acel magazin. M-am dus acasă și am început să pictez. Când a văzut soțul meu cum pictez a fost mirat și m-a încurajat. De 8 martie, soțul mi-a făcut o surpriză și mi-a cumpărat și un șevalet. Mi-a luat mai multe pânze, mai multe culori și mi-a spus că dacă-mi place să pictez, pot să pictez. Așa a fost începutul”, și-a amintit cu drag femeia.
„Sper ca măcar o parte din tablourile mele să fie expuse undeva, să fie văzute, poate chiar plăcute de privitori”
De fiecare dată când se așază în fața șevaletului, Eleonora se gândește că tabloul pe care îl face ar putea fi un dar pentru o persoană dragă. S-a gândit chiar să și vândă din tablourile pe care le realizează, mai ales că a avut cereri de la cunoscuții care i-au trecut pragul casei și care au văzut ce a realizat, însă femeia a spus că poate face acest lucru după ce își vede lucrările într-o expoziție, unde un expert poate să aibă o părere pertinentă despre tablourile ei.
Și-ar dori să se perfecționeze, să picteze într-o anumită tehnică, „pentru că am lejeritate atunci când lucrez, dar nu stăpânesc o tehnică”. Și-ar dori să-și ajute mai mult copiii, să poată să-i încurajeze pe cei doi fii ai ei care îi moștenesc talentul să urmeze o școală de artă și să poată picta mai bine decât ea. Deocamdată, băieții muncesc în Danemarca, sunt curieri, și o ajută material și pe mama lor, care acum nu are nici un venit.
Ea s-a întors în țară, pentru că părinții ei sunt bolnavi. Tatăl femeii suferă de cancer la colon, iar Eleonora trebuie să fie mereu în preajma părinților ei. De asemenea, o ajută și pe fiica ei în creșterea nepoțelului, Samuel. În timpul rămas liber, mai ales după-amiaza, femeia se retrage într-o cameră, unde și-a așezat șevaletul, și pictează. Copiii și soțul îi trimit pânze și culori, iar ea își desăvârșește talentul. Ar vrea ca munca ei să fie apreciată. „Mi-ar plăcea să devin din ce în ce mai bună, să pot vinde câte un tablou, să-mi cumpăr alte culori, pânze, să pot să-mi ajut părinții și copiii. Sper ca măcar o parte din tablourile mele să fie expuse undeva, să fie văzute, poate chiar plăcute de privitori. Aș vrea să fie acceptate cu îngăduință, pentru că nu am studii de pictură, dar pun mult suflet în ceea ce fac. Liniștea pe care o resimt când pictez poate să fie plăcută și pentru cei care privesc tablourile mele”, ne-a spus Eleonora Ferar.
