Al doilea caz de infecție cu coronavirus confirmat în județul Suceava



Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Un tânăr în vârstă de aproximativ 35 de ani, revenit din Italia, este al doilea caz confirmat de infecție cu coronavirus în județul Suceava. Bărbatul se afla în autoizolare la domiciliu, iar acum este internat în izolatorul secției Boli infecțioase a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Starea lui de sănătate este bună.
Conform buletinului informativ transmis luni dimineață de Direcția de Sănătate Publică Suceava, în Spitalul de Urgență Suceava se mai află încă trei persoane internate la secția de Boli infecțioase, de la care s-au prelevat probe și pentru care se așteaptă rezultatele de la centrul regional Iași.
La nivelul județului Suceava, 128 persoane se află în carantină în spațiile special amenajate și 557 de persoane sunt monitorizate la domiciliu, fără simptomatologie specifică. Dintre acestea din urmă, 314 persoane au călătorit în zonele de risc și 243 membri de familie (aparținători). DSP precizează că alte 53 de persoane au încheiat perioada de 14 zile de autoizolare, numărul total al acestora fiind de 507 persoane.
Directorul DSP, Silvia Boliacu, a mai precizat că până luni dimineață nu se primiseră rezultatele la toate testele prelevate de la persoanele carantinate. Cele care s-au lucrat sunt negative.



Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă