Deputatul ALDE de Suceava, Alexandru Băișanu, i-a transmis secretarului de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Minea, că nu este normal ca cineva care a primit interdicție pentru realizarea de lucrări greșite să-și facă altă firmă și să continue să lucreze pe același gen de investiții. Alexandru Băișanu a participat, ieri, la ședința Comisiei de Transporturi la care au fost invitați reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și ai Autorității Aeronautice Civile din România și conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București. Vicepreședinte al comisiei de transporturi, deputatul Alexandru Băișanu a declarat în timpul ședinței că din punctul său de vedere situația de la Aeroportul Internațional „Otopeni” este extrem de gravă, solicitându-i secretarului de stat Ionel Minea să-i spună ce investiții au fost făcute în ultimii zece ani pentru modernizarea pistelor de rulare și care au fost firmele care au realizat aceste lucrări. „Știu că este o firmă care la un moment dat nu a mai primit aprobare să facă asemenea lucrări pentru că le-a făcut proaste. A crezut că asfaltează drumuri județene. Și tot proprietarul acelei firme, pentru că nu a mai avut voie să lucreze, conform unei hotărâri judecătorești, a venit cu altă firmă unde acționar cu 98% tot el este. Oare dumneavoastră nu aveți la îndemână un pix și o hârtie pentru a sesiza DNA cu ceea ce se întâmplă acolo?”, a spus deputatul ALDE de Suceava. Alexandru Băișanu a atras atenția că, așa cum a mai spus și în urmă cu câteva luni, există riscul ca pe Aeroportul Otopeni să se producă o adevărată catastrofă. „Nu mi-aș dori un alt Colectiv pe aeroportul din București. Și vreau să-mi spuneți ce măsuri s-au luat în ultimii zece ani pentru investiții în căile de rulare și cât ați reușit să faceți cu adevărat, în afară de cârpeli”, a precizat Băișanu, el subliniind faptul că s-a înspăimântat după ce a văzut starea în care se află pistele 1 și 2 ale Aeroportului Otopeni.
El a revenit asupra problemei legate de firmele care au realizat lucrările la pistele acestui aeroport. „Este normal în țara asta ca un cetățean care e patron, acționar majoritar la o firmă care asfaltează prost sau face lucrările greșit și care e obligat de instanță să nu mai participe la licitații cu o firmă să își facă altă firmă și tot el să lucreze?”, a fost o altă întrebarea adresată secretarului de stat Ionel Minea.
Nu în ultimul rând, Alexandru Băișanu consideră că la preluarea mandatului, conducerea Ministerului Transporturilor ar fi trebuit să facă o analiză pentru a vedea care sunt lucrurile care nu au mers și ce măsuri trebuie să fie luate față de cei care au greșit până în prezent.