Suceava

Taxele și impozitele locale pot fi achitate începând de ieri, cu o reducere de 10%

Sute de suceveni s-au grăbit să își achite taxele și impozitele datorate pentru acest an
Sute de suceveni s-au grăbit să își achite taxele și impozitele datorate pentru acest an

Sute de suceveni s-au grăbit să își achite taxele și impozitele datorate pentru acest an, chiar din prima zi în care ghișeele și casieriile Primăriei Suceava au fost deschise și pentru aceste operațiuni – 5 ianuarie.
Cei care au achitat integral impozitele pentru anul în curs au beneficiat și de o bonificație de 10%, la impozitele pentru terenuri, clădiri și mașini. Această reducere se acordă celor care fac plata integrală a taxelor și impozitelor locale pentru anul în curs, până la data de 31 martie.
Taxele și impozitele locale din 2017 sunt percepute conform prevederilor noului Cod Fiscal, pus în aplicare de la 1 ianuarie 2016, dar și conform deciziei de Consiliu Local de la finele anului 2016, când s-a decis în unanimitate menținerea lor la același nivel.
Taxele și impozitele locale pentru care se acordă reduceri
Atât persoanele fizice, cât și cele juridice care își achită până la 31 martie impozitul pentru întregul an, pentru clădiri și terenuri, beneficiază de o reducere de 10% din suma datorată.
Tot 10% este bonificația care se acordă și la plata integrală, până la finele lunii martie, a impozitului datorat pentru mijloacele de transport cu tracțiune mecanică și pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone. Reducerea se aplică atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.
Pentru taxa de salubrizare, care este de 5 lei/lună, de persoană, adică 60 de lei pe an, nu se aplică nici o reducere la plata anticipată.
Modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale
Taxele și impozitele locale se pot plăti direct la ghișeele municipalității, între orele 08.00 – 14.00, cu „bani gheață” sau cu cardul, online – conform unei proceduri descrise pe site-ul primăriei și pe www.ghiseul.ro, sau prin virament bancar, în conturile primăriei, deschise la Trezorerie.

Recomandări

CJSU solicită Guvernului ca firmele din Broșteni să nu plătească TVA, impozit pe profit și contribuții sociale timp de trei luni

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pornită de la banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor
Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Modernizări majore, realizate sau în curs de realizare, la toate școlile și grădinițele din Salcea, pentru 1.600 de copii și tineri