Sărăcie lucie

Fotbalul sucevean pierde grila de formare a lui Dorin Goian



Dorin Goian ar fi putut aduce ceva bani pentru fotbalul sucevean
Dorin Goian ar fi putut aduce ceva bani pentru fotbalul sucevean

Din varii motive, dar în special din cauza managementului dezastruos, fotbalul sucevean de după Revoluție e plin de falimente răsunătoare, exemplele cele mai grăitoare fiind cazurile Bucovina Suceava, Foresta Suceava și Cetatea Suceava. Aceste falimente par cu atât mai surprinzătoare acum, când observăm că majoritatea fotbaliștilor crescuți și formați la echipele respective au făcut între timp carieră la formații de top din țară și străinătate, unii dintre ei ajungând chiar să îmbrace tricoul echipei reprezentative. Cu foarte puține excepții, fotbalul sucevean nu s-a ales cu nimic din vânzarea acestor valori, cum nu va primi nimic nici din grila de formare cuvenită în urma transferului lui Dorin Goian la Palermo, în Italia. Mai exact, în asemenea cazuri, regulamentul FIFA prevede ca formațiile care au contribuit la formarea jucătorului respectiv până când acesta împlinește vârsta de 23 de ani să primească o grilă de solidaritate cifrată la 2% din suma de transfer. În condițiile în care Steaua București s-a ales cu 1.700.000 de euro de la Palermo în schimbul lui Goian, înseamnă că grupările Bucovina Suceava, Foresta Suceava și Ceahlăul Piatra Neamț ar trebui să împartă suma de 34.000 de euro, procentul pe care ar urma să îl încaseze fiecare grupare urmând să fie direct proporțional cu perioada de timp în care l-au avut pe Dorin Goian sub contract. Numai că, ghinion, Bucovina și Foresta sunt desființate de mult, astfel că s-au dus pe apa sâmbetei cei aproximativ 27.000 de euro cuveniți. „Întrucât nu mai activează de mult la nivel național, FRF a încercat să afle de la AJF Suceava dacă Bucovina și Foresta sunt cumva înscrise în campionatul județean. Cele două grupării fiind în acest moment dezafiliate, înseamnă că nu pot intra în posesia grilei de solidaritate rezultată în urma transferului lui Goian la Palermo. Nu sunt foarte sigur cum se procedează în asemenea cazuri, dar din câte știu eu banii destinați pentru Bucovina și Foresta vor rămâne în fondul FRF, urmând să fie alocați sectorului juvenil”, a declarat președintele AJF Suceava, Aurel Daicu.



Recomandări