Liga a III-a

Fotbalul revine azi pe Areni



După înfrângerea puțin scontată de la Pașcani, consemnată în prima etapă a returului, Rapidul și-a propus să câștige cu orice preț meciul de astăzi de pe Areni, cu Ceahlăul II Piatra Neamț, mai ales că noul blazon obținut după desființarea Cetății, acela de echipă fanion a județului, obligă. Chiar dacă nemțenii ocupă o poziție în subsolul clasamentului, oficialii alb-vișinii nu consideră meciul câștigat dinainte, mai ales că trebuie luată în calcul și starea precară a suprafeței de joc, care va avea darul să egalizeze valorile. De aceea, antrenorul Ovidiu Ciobanu se așteaptă mai degrabă la o luptă acerbă decât la un joc spectaculos, la finalul căruia va avea câștig de cauză echipa care se va dărui mai mult. Pentru acest joc, sucevenii nu vor putea conta pe serviciile a doi fotbaliști de bază, Claudiu Sevaciuc și Dinu Oniu, ambii suspendați, în vreme ce juniorul Răzvan Bîgu va rata tot restul sezonului din cauza unei accidentări groaznice, dublă fractură de tibie și peroneu. Partida de astăzi de pe Areni va începe la ora 15.00 și va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Cristi Sava (Bacău), ajutat la cele două tușe de Sorin Urzică (Moinești) și Bogdan Terente (Bacău), observatorii întâlnirii fiind Ivan Toma (Bistrița) și Ștefan Patrichi (Vaslui). În tur, Ceahlăul II Piatra Neamț – Rapid 1-2.
Iată rezultatele înregistrate ieri în etapa a XIX-a a Ligii a III-a:
Aerostar Bacău – CSM Pașcani 0-3
Sporting II Vaslui – Pambac Bacău 0-2
Willy Bacău – Cetatea Târgu Neamț 2-0
Politehnica Galați – CSM Focșani 0-0
Politehnica II Iași – CF Brăila 0-2
Dunărea II Galați – Oțelul II Galați 1-0
CS Gura Humorului – Petrotub Roman0-3
Echipa gazdă s-a retras și pierde meciurile din retur cu 3-0
Rapid CFR Suceava – Ceahlăul II Piatra Neamț, se dispută astăzi de la ora 15.00
CS Panciu stă deoarece CS Rădăuți s-a retras din campionat.
Clasament:
1 CF Brăila 17 12 5 0 50-11 41
2 Petrotub Roman 18 11 4 3 44-18 37
3 Politehnica II Iași 18 11 4 3 28-13 37
4 CS Panciu 17 11 3 3 42-16 36
5 Pambac Bacău 18 10 3 5 33-25 33
6 Willy Bacău 18 9 2 7 33-26 29
7 Politehnica Galați 18 7 4 7 23-27 25
8 Rapid CFR Suceava 17 7 3 7 27-24 24
9 CSM Pașcani 18 7 2 9 19-24 23
10 Cetatea Târgu Neamț 18 6 5 7 24-29 22
11 Aerostar Bacău 18 7 1 10 26-33 22
12 Ceahlăul II Piatra Neamț 17 6 3 8 23-25 21
13 Oțelul II Galați 18 6 3 9 17-25 21
14 CSM Focșani 18 5 5 8 19-24 20
15 Dunărea II Galați 18 4 2 12 13-34 14
16 Sporting II Vaslui 18 3 3 12 16-52 12
17 CS Gura Humorului 18 2 2 14 8-39 8
18 Școala de Fotbal Rădăuți 0 0 0 0 0-0 0



Recomandări

„Abuz în serviciu” semnalat la DNA Suceava de consilierul local Mihai Crăciun în privința lucrărilor din Parcul Șipote

„Drumul spre Hristos nu este spre în afară, ci spre interiorul nostru” – Predica Înaltpreasfințitului la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

„Drumul spre Hristos nu este spre în afară, ci spre interiorul nostru” – Predica Înaltpreasfințitului la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci
„Drumul spre Hristos nu este spre în afară, ci spre interiorul nostru” – Predica Înaltpreasfințitului la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci