Sportul are puteri tămăduitoare. Orice formă de sport este o reală terapie capabilă să scoată la lumină tot ce e mai bun, fie că vorbim de practicanți, fie de suporteri. Primii sunt capabili se eforturi supraomenești cu motivații competiționale, având performanța ca scop, ceilalți sunt făcuți din inimă și pasiune, savurând victoria ca pe un drog. Împreună dislocă energii și provoacă adevărate fenomene sociale. Cum altfel ar putea fi numit acest angrenaj format din milioane de oameni ai planetei care strigă cu toții la unison? Mai mult decât alte sporturi, fotbalul stârnește această magie. Fotbalul este al tuturor, oriunde s-ar juca, oricine l-ar organiza și mai ales, orice culoare ar avea.
Campionatul Mondial 2018 s-a terminat. Putem aclama: regele (sportul rege) a murit, trăiască regele! Fotbalul jucat la asemenea niveluri nu poate fi ignorat. De altfel, am văzut pe pielea noastră că, în ciuda necalificării României la această competiție, am fost și noi acolo, am trăit propriile noastre emoții, am pariat, am scandat, am fost triști sau fericiți, doar pentru că fotbalul are puterea de a nu ne lăsa indiferenți. Cine n-a făcut asta, măcar pentru câteva minute, e un nebun. Dar cum toate sunt făcute din alb și negru, din bune și rele, nici de data aceasta n-a fost altfel. Poate doar puțin, în paranteză fie spus, date fiind eșecurile unor abonate la succes precum Germania, Spania, Brazilia etc., ceea ce a făcut vâlvă la casele de pariuri și a încurcat niște socoteli.
A fost la fel ca-n viață: s-a băut cafeaua, așa cum era în program, s-a consumat caimacul, oferit tura asta de echipa Croației și prima suporteră în stat, iar Franța și-a luat frișca. După o ploaie cu bulbuci, fără umbrele, care a cernut și social-media, fără de care nici un eveniment al lumii nu are cum să existe, a rămas zațul. Mai greu de scurs și de înghițit, zațul a fost trântit cu satisfacție în drum. Din toată minunăția provocată de bucuria jocului cu balonul rotund, o bună parte a lumii n-a rămas decât cu ideea că trofeul a fost câștigat de oameni a căror piele este mai închisă, ai căror origini sunt în Africa. Rasismul este complet lipsit de argumente raționale, dar atât de omenesc. Iar cât privește rasismul în fotbal, mă întreb cât de mic și neînsemnat să vrei să fii și chiar să fii, ca să rămâi după un astfel de spectacol cu astfel de concluzii?
P.S. Întrebarea este retorică. Please, no reply.