Fotbalul, la microfon

Comentariul sportiv tv s-a născut din radio-transmisiile similare, cărora le-a rămas mult prea fidel până-n zilele noastre. Filiația este deplin firească, dar a venit vremea ca televizioniștii să se emancipeze și să-și afle adevăratul discurs propriu. La radio, gazetarul se cuvine să descrie explicit tot ceea ce se întâmplă pe gazon, încercând acoperirea (de fapt, descoperirea) cât mai multor dintre evenimentele momentului. Ascultătorul rămas acasă descoperă și înțelege faza fără s-o vadă faptic și rezonează în consecință. Pentru transmisia tv, parte din această misie dispare și, cumva, capătă sens tautologic, câtă vreme totul e-acum la vedere, cum se spune în popor, „la mintea cocoșului”! Ce rost are să anunți ritos că „mingea a ieșit afară”, când toți cei cu vederea întreagă tocmai au aflat-o „de visu”? Astea-s reminiscențe redundante din comentariul radio, nu numai fără rost, ci, dacă judecăm logic, ridicole chiar: doar suntem și noi în fața televizorului, ne considerați incapabili să pricepem atât de banale momente ale jocului? Mai toți tele-comentatorii nu prea știu când și nici cât s-ar cuveni să mai… și tacă, lăsând răgazul de liniște în care să-și poată ordona telespectatorul propriile-i gânduri și opinii. Ar fi util și justificat să intervii doar cu plusul de înțelegere și informație care, în fapt, tocmai justifică prezența comentatorului avizat. Lipsă de măsură denotă și neștiința de a alege esențialul în dauna inutilului găunos, dar cu ștaif. Bogăția de informație în sine este adesea excesivă: de la penuria de „marfă” tipică trecutului destul de apropiat, când nu se revărsase internetul și noutățile fotbalistice „se ciupeau” de ici colo, s-a ajuns la reversul cu grăbire adunat și răsturnat în covata îngăduitoare a comentariului supraponderal: de pildă, aflăm marea veche noutate că ambele echipe ar fi jucat un meci prin 1972. Și ce-i cu asta? Fotbaliatorii de atunci poate-s oale și ulcele, nimic nu mai atestă urmă de relație relevantă între cele două cluburi – cum ar spune Nichita, „Hai să ne haidem”! E spectaculos să demonstrezi cât de multe cunoști într-ale meseriei, numai că informația bucșită cu vrute și nevrute devine tele-calamitate. N-aș vrea cele de mai sus, dimpreună cu ce voi cârti mai departe, să sugereze cine știe ce amendabilă culpă generală – este vorba doar despre radio-reminiscențe până la urmă scuzabile. Ba chiar, zâmbind într-un peș, aș putea afirma că avem transmisii televizate ce ar merita… un fotbal mai acătării (apropo, foarte bun comentariul la derbiul FCSB-Dinamo). Târâș-grăpiș vâslim cu mingea prin Europa, iar tele-gazetarii noștri, mult mai avizați, mai dezinhibați și, evident, mai obiectivi, arată că fac oricând față tuturor așteptărilor – numai că fotbalul continuă să se joace pe goluri, și geaba comentarii strălucite când pe teren nu depășești nivelul 6-7. Noi, „bătrânii”, am rămas simpli amatori, cu prestații câteodată sclipitoare, unele de apreciat și acum, dar marcați de starea de provizorat și ne-excelență proprie meseriei furate. „Trupa” de azi e bogată, foarte diversă, pe unii îi urmăresc cu plăcere, pe alții nu chiar, da-i vorba și despre felurite efluvii personale ce rămân discutabile. Văd, pe net, că se încearcă stabilirea unui „cod” al tele-transmisiei sportive, stabilindu-se zece reguli de bază. Nu poți să nu fii de acord că, „în egală măsură, se cuvin respectați sportivii, fanii, și meseria”. Aș continua: dacă cel aflat pe gazon o ia razna (vezi incredibila golănie a lui Târnovanu, pentru care l-aș fi dat afară nu o dată, ci până la sfârșitul campionatului), nu achiesa, fie și în post-comentarii, la penibilele și jenantele tentative de acceptare a inacceptabilului (cică ar fi fost culpă majoră doar dacă în loc de „ce (aia) mea”, portarul ar fi spus „ce (aia) lui”!! I-auzi!) De acord: „A copia un comentator în tonalitate sau expresii se numește furt intelectual. Găsește-ți propriul stil și inventează sau adaptează fraze prin care să-ți crești notorietatea.” Un caz la noi (în radio): I.D. a considerat că urletul supramodulat de tip sud-american merită translat aidoma, și a făcut-o mecanic, numărând entuziast șirul secundelor care, astfel, „descriau” golul mai… apăsat. Nu descriau nimic, fiindcă orice gol este unic, iar țipătul era totdeauna același. Devenind otova, golurile nu erau revelate, ci dimpotrivă, anonimizate. Culmea-i că avea și fani! Mai departe, lucruri de bun-simț: „Fiecare dintre noi avem echipe favorite. Preferințele rămân acasă, iar odată ce ai căști pe urechi și microfonul în fața gurii contează doar imparțialitatea și profesionalismul. Dicția trebuie să fie impecabilă. Pregătirea face peste 50% din meci. Dă-ți cu părerea despre o fază controversată doar dacă ești sigur că ai dreptate (n.m.: întrutotul deranjante semi contestările arbitrajului după fazele mai aprinse; dacă ai ceva lămurit de spus, spune-o… sau taci!).” Porunca a zecea, discutată și de noi în cele de mai sus: „Comentatorii buni sunt cei care știu să tacă.”