Fotbalul, încotro?!

Citeam articolele unor ziariști talentați și mă minunam. Cum pot ei să găsească stimuli intelectuali în politică?! În cloaca aia în care se ajunge la putere cu urme de ceva anume pe la gură în urma îngurgitării cu polonicul, pentru ca ulterior în opoziție să se facă naveta la mititica. Invariabil. Justițiarii aflați într-un moment oarecare dregători se împart în două categorii după ce decad din drepturi: cei dați în vileag că s-au mânjit, că au făcut trafic de influență, abuzuri etc. și ceilalți, care n-au fost prinși!
Ce bine că există fotbalul, așa-mi ziceam! Nici aici nu e raiul pe pământ, nimeni nu-i așa naiv să creadă asta. Dar era altceva. Până de curând. Fiindcă ceea ce se petrece de la un timp încoace îngheață orice urmă de pasiune pentru masa de scris. A urmări campionatul nostru intern este echivalent cu a contabiliza cine fură mai mult. Cutiuța cu vechituri de care pomeneam deunăzi a fost desferecată. Arbitrajul de la derby-ul Dinamo-Steaua ne-a arătat-o cu o evidență de care numai Serea a mai fost cândva capabil. Păi cum să nu se priceapă arbitrii la măsluit clasamente, când șefii lor le sunt maeștri?! Strigător la cer felul în care a fost bulversată ierarhia fluierașilor de la divizia B pentru a ieși la suprafață ca untdelemnul numai odraslele care în loc de suzetă au supt din fluier. Cică s-au căutat alte criterii, notele observatorilor erau desuete. Însă acest lucru se va întoarce împotriva progeniturilor mai devreme sau mai târziu. Este ca o bombă cu ceas intern. Ticăie, dar nu știi când va exploda. Aidoma inconștienților care-și iau permisul cu pile. Nu știi când își frâng gâtul sau îi nenorocesc pe alții.
Tot la capitolul fapte îl avem pe Mutu. Ce dezamăgire! Ce eufemism! Nu că aș fi avut în suflet Briliant din vremea lui Ipsilant, vorba poetului… Dar măcar credeam că ceea ce face în teren e destul pentru a trece în plan secund derapajele. Până la un punct, totuși. Ceea ce se prefigurează a fi făcut Mutu în cantonamentul echipei naționale (!) nu mai sunt teribilitățile unui golănaș. Dintr-un asemenea exces de tip mafiot se putea ajunge, Doamne ferește!, la lucruri mult mai grave.
Nici la capitolul vorbe nu stăm rău. Sau stăm foarte rău, depinde cum privim problema. Oameni pripășiți în fotbal se porcăiesc în direct sau prin comunicate. Ajung să-și spună unul altuia “transexual” sau, în replică, “prietenă a pușcăriașilor”. Oare ei, când fac aceste trimiteri cu iz sexual, se simt bine, se simt potenți, se simt “bărbați”?
Oricum, sunt încăpățânat, încă nu mă orientez spre politică. Nufărul, această minunată floare care e considerată simbolul purității, viețuiește pe cele mai fetide mlaștini. Nu trebuie decât căutați pe întinsul smârc al fotbalului. Există cu siguranță.