În „Gazeta sporturilor” de alaltăieri, într-un editorial, este prezentat cantonamentul în care se află echipa națională de fotbal a României, iar pentru comparație, și cel al echipei Franței. Totodată, ne este detaliat și modul în care cei doi selecționeri au înțeles să construiască relația cu presa dar și cu fanii celor două reprezentative. Dintru început, ceea ce sare în ochi este amplasarea: în timp ce Franța și-a trimis reprezentanții în faimoasa stațiune Biarritz, pe coasta Atlanticului, unde datorită climei acum este deja plin sezon estival, băieții noștri au ajuns undeva într-o fundătură din nordul Italiei, un sat poreclit și el cumva stațiune… dar pentru suferinzii de ficat și de stomac! Cică are niște ape minerale de-ți iau boala cu mâna! Satul are nițel sub 5.000 de locuitori și, probabil, o toloacă pentru meciuri, poreclită și ea stadion (pe care la ora când citiți articolul o veți fi văzut deja la televizor) și unde echipa României a întâlnit aseară ditamai adversarul: însăși reprezentativa Congo-ului, pe care trebuie să o fi căutat ceva vreme oficialii FRF până să o găsească. Așadar, ne pregătim pentru debutul incandescent de la Paris, în fața multor zeci de mii de spectatori și având drept adversar însăși gazda competiției, ascunzându-ne în fundul pământului, într-un sat, și jucând primul meci de pregătire cu Nimeni în fața vreunor zgribuliți, eventual și bolnavi de măruntaie! Aaa, Congo nu-i chiar Nimeni? Lăsați… Pe de altă parte, cică la antrenamentele Franței e o veselie de nedescris, amplificată de prezența constantă în tribune a câte vreo 9.000 de spectatori la fiecare antrenament. La noi, că doar generalu’ clocește strategii de zici că se apropie Al III-lea Război Mondial, antrenamentele se desfășoară într-un secret atât de adânc, încât nu doar spectatorii au interdicție totală, dar cică nici presa n-a fost primită decât 15 minute într-una din zile! Din câte-mi amintesc eu, fotbalul este definiția spectacolului în sine, care aduce bucurie, uneori chiar fericire, spectatorului. Fotbal prin hrube și ascuns publicului!? Doar prin preajma ospiciilor.