Fotbalul cu față umană

Nu încape nici o îndoială că de când fotbalul s-a transformat din sport într-un mare business, ceea ce altădată însemna plăcere pură, aceea de a te afla acolo, în iarbă, și a face chestii deosebite cu mingea, a degenerat la rându-i în niște calcule financiare grotești, în care punctele sunt transformate în bani, iar banii răsplătesc nu spectacolul, ci eficiența, profitul. S-a ajuns la un fotbal atât de schematizat întru eficientizare, încât jucătorii se mișcă pe traiectorii învățate pe de rost, spontaneitatea devenind cel mai adesea de-a dreptul păguboasă. Ducând ideea la extrem, aș zice că fotbalul de pe calculator sau de pe play station pare adesea mai uman decât cel real. Iar dacă am zis real, atunci poate că suntem atât de mulți cei care iubim Real-ul Madrid tocmai fiindcă aici imprevizibilul e la el acasă: oricând te aștepți ca în plină ofensivă să ia unul sau mai multe goluri care să-ți transforme fericirea în tragedie, să ia bătaie de la Nimeni, așa cum a pățit-o cu Alcorcon, ori să domine 90 de minute fără să înscrie măcar o dată, dar lovind bara de 5 ori și ratând și ceva penalty-uri. Toate astea se întâmplă fiindcă în întreaga sa istorie Real a contat numai pe ofensivă și, deci, pe spectacol. În acest spirit, a avut mereu în formula de echipă măcar câte un superstar: Di Stefano, Ronaldo ăla, Ronaldo ăsta, Zidane, Figo, Roberto Carlos, Raul și mulți alții, toți având în comun bucuria de a juca pentru propria plăcere și desigur pentru bucuria adusă suporterilor. Uneori, printre jucătorii-spectacol s-au strecurat, devenind chiar piese de bază, și câte unii care pur și simplu nu simțeau chestiile astea. Și care, deși făceau totul ca la carte, păreau din alt film. Ultimul din această categorie se numește Kroos. Ăsta n-a greșit, cred, în toată cariera, mai mult de două pase. Da, și? Păi, ori de câte ori joacă nemțălăul, Real este o echipă oarecare. În ultimele câteva luni, într-un singur meci am văzut Real-ul pe care-l iubesc din 1958: sâmbăta trecută, contra lui Atletico, când a jucat superb, avântat și imprevizibil, făcând un spectacol total. Știți de ce? Fiindcă n-a jucat nemțălăul-robot, care dă cele mai precise pase de care n-are nevoie nimeni.