Ion Lungu seamănă cu un om gospodar. Numai că, dacă gospodarul își face iarna căruță și vara sanie, domnul Lungu își face de la începutul anului 2011 planuri pentru alegerile din 2012.
Imediat ce a câștigat al doilea mandat de primar al Sucevei, Ion Lungu s-a întors cu spatele la fotbal, așa cum Dumnezeu, spune Gigi Becali, îi întoarce spatele Stelei la meciurile importante. De aceea, echipa de fotbal de Liga a II-a Cetatea Suceava a retrogradat, iar apoi s-a desființat. Cetatea era să retrogradeze chiar în anul în 2008, anul în care Ion Lungu a fost purtat pe brațe de iubitorii fotbalului, și nu numai, până la scaunul de primar pentru a fi înscăunat a doua oară. Dar n-a retrogradat, fiindcă s-au desființat câteva echipe și rămăseseră locuri chiar și pentru o neechipă de fotbal cum era Cetatea la momentul respectiv. Numai că Cetatea a mai jucat în Liga a II-a doar o toamnă și o bucată de iarnă, pentru ca, la începutul anului 2009, din cauza datoriilor, să se desființeze.
Clubul a fost adus în pragul desființării de către directorul Dumitru Moldovan, pe care, însă, falimentul nu l-a mai prins la echipă. A avut grijă să-l extragă la timp Ion Lungu. Care domn Lungu, ca un primar care seamănă cu un om gospodar, s-a gândit încă de pe-atunci că la următoarele alegeri va avea din nou nevoie de serviciile domnului Moldovan. De aceea, l-a pus pe Dumitru Moldovan să facă pasul înapoi, împingându-l în față pe Ciprian Anton. Ion Lungu a anunțat că Primăria îi va aloca în acest an 5 miliarde de lei vechi lui Dumitru Moldovan pentru a se ocupa de o echipă care are șanse să atace cu succes promovarea. Pardon, unei echipe de Liga a III-a capabilă să intre în Liga a II-a. Unica echipă din municipiul Suceava care activează în cea de-a treia ligă valorică este Rapid, iar singurul om capabil să conducă acest club este Dumitru Moldovan.
În prezent, Rapidul este o echipă care, cu puțin noroc, va scăpa de retrogradare. Cele mai mari șanse de promovare le are în acest an FCM Bacău. Iar pentru anul viitor se pregătește să intre în Liga a II-a CS Bacău, echipa susținută de Primăria condusă de Romeo Stavarache. Primăria Bacău a alocat echipei de fotbal un buget mult mai mare decât cel alocat de Primăria Suceava. Așadar, șansele ca Suceava să aibă în anul electoral 2012 o echipă care să aibă posibilitatea de a promova sunt aproape nule.
De aceea, Ion Lungu ar putea abandona această idee și s-ar putea orienta către formarea unei echipe de fotbal feminin. O echipă care, în lipsa concurenței, ar intra direct în prima ligă. Cu o echipă de fotbal de primă ligă și cu niște fete în pantaloni scurți care se împiedică de minge, stadionul ar fi plin, nu ca la meciurile unor băieți legitimați în Liga a II-a.
Singura problemă e că nu se știe dacă Dumitru Moldovan s-ar pricepe să falimenteze, pardon, să se ocupe și de un club de fotbal feminin.