Fotbalizarea tenisului

Tenisul e denumit sportul alb. Nu e un sport practicat de oricine. E un sport greu. Costisitor. Elegant. În tenis fair-play-ul e maxim. Atât din punctul de vedere al jucătorilor, cât și al publicului. În tribune se face liniște când unul din jucători servește. E liniște pe toată durata punctului. Nu auzi vuvuzele. Nu auzi înjurături. „Pe ei! Pe mama lor!” Nu auzi invitații la sex oral pentru tot neamul. Nu e golăneală. Tenisul nu e un sport pe înțelesul maselor.
Sunt foarte trist și mâhnit de comportamentul marelui campion Ilie Năstase. Sunt de acord că a fost un mare jucător. E drept, într-o perioadă în care nivelul și intensitatea jocului erau la cote mai scăzute decât cele actuale. Echipamentul a evoluat. Pregătirea fizică se face după alte principii. Alimentația și suplimentele potențează la maximum calitățile native. Sunt multe de discutat. Clar Ilie Năstase a fost un mare talent. Însă modul în care s-a comportat la meciul contra echipei Angliei lasă mult de dorit.
Nu suntem la fotbal. Nu venim într-o arenă să înjurăm și să ne batem joc de adversari. Suntem la tenis. Aici nu există furturi. Nu există „11 metri” discutabil. Nu există arbitru care să poată influența jocul. Doar de jucători depinde victoria.
Să înjuri ca ultimul birjar și arbitrul, și jucătoarele, și presa dovedește o mare lipsă de respect pentru tenis în primul rând. Pentru spectatori. Pentru toți fanii lui. Pentru toți cei care îl simpatizau. Nu mai suntem pe timpul comunismului când victoriile lui erau combustibil pentru propaganda de partid.
Sunt copii care îl au ca idol. Sunt copii care vin la teren vrând să ajungă ca el. Ce vor spune aceștia? Indiferent câtă presiune ar fi simțit. Indiferent câtă frustrare sau nemulțumire. Toate astea nu-l îndreptățeau să se comporte așa. Irina Begu nu a vrut să dea mâna la finalul meciului cu adversara sa, sfindând regulile fair-play-ului. Ce exemplu e ăsta?
Suntem niște țărani. Nu avem capacitatea de a ne comporta civilizat. Și asta se vede în toate. De la modul în care ne ocupăm de igiena personală până la comportamentul pe care-l afișăm în sport. Nesimțiți sunt peste tot. În trafic. La magazine. La spital. La școală. E plin de melteni care-și suflă mucii între degete și put de-ți vine să verși. E mare păcat că sportul alb se fotbalizează.
Când campionii nu mai au respect pentru sportul care le-a adus atâtea, ce pretenții poți avea de la restul? Nu ne face nimeni de rușine în fața țărilor civilizate. Ne facem noi în fiecare zi. Avem puține valori. Din ce în ce mai puține. Sportul în țara asta nu e încurajat deloc. Performanța nu se poate face fără bani. Fără motivație. Și îndată, fără idoli. Ne ducem naibii în toate domeniile. Din cauza prostiei, meltenismului și incompetenței noastre.
Nu contează ce fac alții. Chiar mari personalități. Eu în continuare voi respecta tenisul, adversarul, publicul. În continuare voi face liniște când sunt la teren. În continuare voi aprecia orice lovitură câștigătoare a adversarului și voi da mâna cu el la fileu la sfârșit.
Îmi e rușine că sunt român. Caut țară natală. Asta e prea plină de cocalari care devin exemple.