Fotbalistului Dan Alexa nu îi plac noile echipamente ale echipei sale



Mijlocașul echipei FC Timișoara, Dan Alexa, a declarat, ieri, că nu îi plac noile echipamente de culoare roz pe care jucătorii formației bănățene le-au purtat în partida amicală disputată joi seara, la Bad Reichenhall, în fața echipei FC Lankaran, scor 1-1.
„Urât, foarte urât. E ceva nou, dar mi-ar fi convenit o altă culoare, mi-ar fi convenit violet alb. Am fost obișnuiți în violet și cu siguranță e ceva nou. Noi sperăm să se schimbe decizia și să putem juca în culorile noastre”, a spus Alexa.
Președintele grupării timișorene, Marian Iancu, a anunțat, miercuri, că gruparea bănățeană își schimbă culorile în mov-alb-negru și denumirea din Politehnica 1921 Știința Timișoara în SC Fotbal Club Timișoara SA, pân[ la finalizarea anchetelor penale și a hotărârilor instanțelor civile, la acțiunile declanșate împotriva lui Claudio Zambon și a tuturor persoanelor fizice sau juridice responsabile de tot ce s-a întâmplat cu palmaresul clubului.
Mijlocașul Filipe da Costa, autorul golului înscris de FC Timișoara în amicalul cu FC Lankaran, nu s-a arătat deranjat de echipamentul de joc. „A fost interesant să jucăm în tricouri roz, aș mai vrea să jucăm în astfel de tricouri mai des pentru că îmi plac. Nu cred că o culoare sau alta poartă noroc sau ghinion”, a spus da Costa.
El susține că echipa antrenată de Dusan Uhrin merita să câștige amicalul de joi. „Am înscris, era și cazul, dar nu asta e important, ci ca echipa să înscrie cât mai mult. Am avut o prima repriză bună, am fost peste ei, dar nu am înscris decât o dată și zic eu am fi meritat să câștigăm”, a spus mijlocașul.