Fotbaliștii suceveni și-au încasat banii pentru turul de campionat



Fotbaliștii suceveni și-au încasat banii pentru turul de campionat
Fotbaliștii suceveni și-au încasat banii pentru turul de campionat

– Finalul sezonului i-a găsit pe jucători fără soții și prietene, la banchetul anual organizat de conducerea clubului Cetatea Suceava
Fotbaliștii de la Cetatea au sărbătorit banchetul de sfîrșit de an într-un cadru restrîns la Restaurantul Zamca, fără consoarte sau prietene. La un mic și o bere, oficialii divizionarei B sucevene au rememorat realizările echipei din anul 2005, cum ar fi promovarea și parcursul bun reușit în eșalonul secund. Cu această ocazie, jucătorii au fost premiați de Moș Crăciun, care le-a adus în dar ratele de contract și primele de joc restante din prima parte a sezonului. Doar patru fotbaliști au lipsit de la eveniment, Cernat și Movileanu care se vor despărți de Cetatea în această iarnă, plus Dinu și Matei, reținuți de probleme familiale la București și respectiv Tîrgoviște. A fost prezent însă primarul Ion Lungu, care a ținut să-i asigure pe jucători de tot sprijinul său. Edilul Sucevei s-a declarat satisfăcut de locul șapte ocupat de Cetatea la finalul turului, însă le-a cerut fotbaliștilor să muncească în continuare, astfel încît formația suceveană să fie scutită de emoțiile retrogradării pe finalul acestui sezon. „Sînt mulțumit de activitatea clubului de fotbal, și pe această cale vreau să mulțumesc jucătorilor, conducătorilor, antrenorilor și tuturor celor de pe lîngă echipă, care și-au adus contribuția la performanțele izbutite în 2005. Nu putem trece cu vederea nici aportul investitorilor privați, gen Gheorghe Filipciuc, care ne-au ajutat să reînviem fenomenul fotbalistic la Suceava. De asemenea, vreau să-i asigur pe președintele Dumitru Moldovan și pe antrenorul Ioan Radu că beneficiază de tot sprijinul și de încrederea mea”, a declarat Ion Lungu.
– Antrenorul Radu așteaptă ca șefii clubului să aducă 2-3 jucători de valoare
Chiar dacă e conștient că se putea poate și mai mult, Dumitru Moldovan crede că fotbalul sucevean s-a schimbat mult în bine în ultima perioadă. „Să nu uităm că pe lîngă rezultatele obținute de echipă, s-au realizat încă o grămadă de lucruri. S-a modernizat stadionul de la Ițcani, acolo unde juniorii noștri beneficiază de condiții decente de pregătire. Totodată, stadionul Areni a beneficiat de mari transformări, începînd cu tribunele și terminînd cu zona vestiarelor, care au acum o cu totul altă față. Am pus și bazele unui centru de copii și juniori puternic, aflat sub directa coordonare a profesorului Silviu Stănescu”, a precizat oficialul sucevean. Cu toate că s-a declarat mulțumit de ce a reușit cu Cetatea într-un timp atît de scurt, antrenorul Ioan Radu părea că se gîndește mai mult la viitor. „Trebuie să ne pregătim foarte bine în această iarnă pentru că ne așteaptă un retur infernal. Ne aflăm într-o poziție în care distanța de la fericire la dezastru este foarte mică, așa că trebuie să fim foarte atenți, să nu stricăm ce am realizat pînă acum. Sper să putem aduce la echipă și doi, trei jucători de valoare, care să ne ajute să formăm o echipă de valoare la Suceava”, a declarat Ioan Radu. La banchetul găzduit de Restaurantul Zamca au mai participat directorul Liceului cu Program Sportiv, Dumitru Bernicu, președintele Asociației Județene de Fotbal, Aurel Daicu și patronul divizionarei C Viitorul Liteni, Vasile Pleșca.