– Astăzi, începînd cu ora 11.00, pe stadionul Areni se vor înfrunta Cetatea Suceava și FC Brașov
Stadionul Areni va găzdui, astăzi, cu începere de la ora 11.00, cel mai dificil joc de pînă acum al grupării sucevene. Adversara echipei locale este FC Brașov, formație proaspăt retrogradată din Divizia A și care și-a anunțat intenția de a reveni din nou pe prima scenă a fotbalului românesc la finalul acestui sezon. Chiar dacă sînt conștienți că întîlnesc o formație deosebit de valoroasă, fotbaliștii suceveni sînt încrezători în șansele lor. „Poate echipa oaspete e alcătuită din nume mult mai sonore decît ale noastre, însă pe teren vom fi unsprezece la unsprezece. Vreau să-i asigur pe fani că vom da totul pentru a obține un rezultat pozitiv, indiferent de numele formației vizitatoare. Tuturor adversarelor le va fi foarte greu să se impună pe Areni”, a declarat căpitanul Laurențiu Berezoschi. Dată fiind importanța partidei cu Brașovul și dorul sucevenilor după fotbalul adevărat, se așteaptă ca în tribunele Stadionului Areni să ia loc mai mult de 3.000 de spectatori, cît au fost prezenți la meciul din Cupa României cu FC Botoșani. De partea cealaltă, după înfrîngerea suferită în prima etapă la Piatra Neamț, fotbaliștii pregătiți de Gigi Mulțescu vin la Suceava cu intenția clară de a cuceri cele trei puncte puse în joc. Brașovenii, care au avut spioni la meciul de Cupa României dintre Cetatea și FC Botoșani, joacă astăzi pe o primă de victorie de 500 de euro. La rîndul lor, sucevenii evoluează și ei pe o primă consistentă de 12 milioane de lei vechi.





