Fotbal Club Cetatea

Fotbaliștii suceveni au semnat in corpore diminuarea contractelor



Ieri a avut reunirea lotului formației Cetatea
Ieri a avut reunirea lotului formației Cetatea

Lotul Cetății s-a reunit ieri dimineață la stadionul Areni. Mai întâi, fotbaliștii suceveni au făcut cunoștință cu noua conducere tehnică a echipei, într-o ședință care a ținut mai bine de o oră. Cu acest prilej, antrenorul Ovidiu Murariu le-a prezentat jucătorilor programul pentru pregătirea de iarnă și le-a vorbit despre stilul său de lucru. Apoi, fotbaliștii au purtat discuții individuale cu președintele Dumitru Moldovan pe tema intenției clubului de a diminua contractele jucătorilor. „Am avut surpriza plăcută să constat că toți jucătorii au semnat noile înțelegeri pe care le-am propus, părând să conștientizeze că echipa a ajuns în această situație disperată și din vina lor. Am încercat să-i fac să înțeleagă că pe viitor vor fi plătiți în funcție de rezultatele pe care le obțin și le-am cerut să pună mai mult osul la treabă”, a declarat Dumitru Moldovan.
6 nume noi la reunirea Cetății Primul antrenament din 2009 al grupării sucevene a avut loc ieri după amiază la stadionul Areni. La ședința de pregătire au participat un număr de 25 de fotbaliști: portarii Rohețki, Luca și Axinte (Rarăul Câmpulung Moldovenesc), fundașii Bernard, Streinu, Martin, Bolohan, F. Ailenii (Unirea Boroaia), Breniuc, Craiu (Viitorul Liteni) și Tomescu (Viitorul Liteni), mijlocașii Onciu, Negru, Buhuși, Duman, Stănescu, Moldovan, Golofca, Corneanu, Lazăr (Rarăul Câmpulung Moldovenesc) și Plecanciuc (Rarăul Câmpulung Moldovenesc), precum și atacanții Guriță, Colban, Homneac și Știubei.
Celpan face lobby pentru un mijlocaș de la Jiul Petroșani De la primul antrenament condus de trioul Ovidiu Murariu, Ovidiu Ciobanu și Bogdan Grosu a lipsit tocmai cel mai bun fotbalist al Cetății din anul trecut, Ionel Celpan. Mijlocașul în vârstă de 31 de ani a avut oarece probleme pe drumul parcurs de la București la Suceava și a ajuns la stadion la finalul ședinței de pregătire.
Celpan nu a venit însă singur la Suceava, ci însoțit de un tânăr fotbalist în vârstă de 19 de ani, Cristian Alexandru, care va fi testat de FC Cetatea în următoarele două săptămâni. Alexandru evoluează pe postul de mijlocaș stânga și a făcut parte în acest sezon din lotul divizionarei secunde Jiul Petroșani.
Cojenel și Ungureanu vor la Chiajna Ca și realizat la un moment dat, transferul de la Cetatea la Dunărea Giurgiu al fotbaliștilor Cristian Cojenel și Constantin Ungureanu este pe cale să nu se mai realizeze. Cojenel și Ungureanu nu au fost de acord cu contractul oferit de gruparea pregătită de Marin Barbu și au sistat negocierile cu giurgiuvenii. Acum, renegații Cetății își încearcă norocul la Concordia Chiajna.




Recomandări