Fotbal

Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani

Fotbaliștii Forestei, care s-au antrenat aseară pentru prima oară în nocturnă, vor să facă un meci mare împotriva Stelei.

Conștienți de dificultatea meciului cu Steaua, fanii suceveni au venit în număr mare la ultimul antrenament oficial al Forestei, efectuat aseară, în nocturnă. Lumina artificială i-a captivat pe toți suporterii prezenți pe stadion, care au simțit pentru câteva minute senzația de Champions League. Cei aproximativ 300 de fani aflați în tribune au cântat refrene de încurajare pe toată durata antrenamentului și au arborat pe garduri mesaje de susținere pentru fotbaliștii pregătiți de Cristian Popovici. Cel mai ovaționat a fost italianul Alessandro Masella, care a împlinit ieri frumoasa vârstă de 20 de ani. Datorită faptului că a plouat continuu în ultimele ore, sucevenii au decis să se antreneze în spatele porților pentru a proteja suprafața de joc, chiar dacă au fost voci din tribună care i-au îndemnat să intre pe gazon, majoritatea celor prezenți fiind de acord că un teren greu i-ar defavoriza evident pe fotbaliștii Stelei, considerați a fi mult mai tehnici. Chiar dacă a coordonat un antrenament mai mult improvizat, pe o ploaie, rece, mocănească, Cristi Popovici a dorit în mod expres să-și aducă jucătorii la teren, plecând de la ideea că majoritatea dintre ei n-au mai jucat niciodată în nocturnă și la o oră atât de înaintată. Dat fiind interesul major pentru această partidă, la antrenamentul oficial al Forestei au asistat și echipe de filmare de la Pro TV, Digi și Dolce, care n-au ratat ocazia de a face interviuri cu Dorin Goian și Dănuț Perjă.
La ședința de pregătire coordonată de Cristi Popovici a participat și Daniel Bălan, fostul fotbalist al Stelei lipsind în ultimele săptămâni din garnitura Forestei din cauza unei accidentări la genunchi.
„La vârsta mea nu mai credeam să am ocazia să joc împotriva Stelei, un club la care am fost legitimat nu mai puțin de 9 ani. Am trăit în Ghencea clipe minunate, cum a fost titlul cucerit în 2001. Viața de fotbalist este însă plină de suișuri și coborâșuri, așa că a trebuit să îndur trei ani de chin, în care m-am luptat cu accidentările și m-am încăpățânat să revin, după care am avut parte și de dezamăgirea de la Middlesborough. Despre meciul de astăzi, ce pot să spun…Întâlnim cea mai bună echipă din România, care e drept, trece printr-o perioadă mai puțin fastă. Steaua rămâne însă Steaua. Totuși, cred că și noi avem șansa noastră, iar un succes ne-ar aduce pe prima pagină a ziarelor din România. Dacă aș fi pus însă să aleg între o victorie cu Steaua și promovarea în Liga I, aș alege, fără să mă gândesc prea mult, a doua variantă. Pentru noi, prioritar rămâne campionatul, însă un meci cu Steaua reprezintă totdeauna ceva special”, a mărturisit Bălan.

Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei s-au obișnuit aseară cu nocturna, încurajați de 300 de fani
Fotbaliștii Forestei, care s-au antrenat aseară pentru prima oară în nocturnă, vor să facă un meci mare împotriva Stelei.
Fotbaliștii Forestei, care s-au antrenat aseară pentru prima oară în nocturnă, vor să facă un meci mare împotriva Stelei.

Recomandări

Consiliul Județean Suceava, partener la evenimentul sportiv de retragere a fotbalistului Dorin Goian

Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, a declarat că administrația județeană nu putea sta deoparte la meciul de retragere al celui mai cunoscut fotbalist sucevean, internaționalul Dorin Goian