Programare

Fotbaliștii de la Sporting au vacanță până pe 20 ianuarie



Răzvan Bîgu poate face saltul valoric de la Sporting la o echipă din eșalonul superior
Răzvan Bîgu poate face saltul valoric de la Sporting la o echipă din eșalonul superior

După un sezon de toamnă dificil, în care au luptat din greu să evite zona periculoasă a clasamentului, fotbaliștii de la Sporting Suceava au intrat în vacanță până pe data de 20 ianuarie, când vor fi reluate pregătirile. „A fost un an plin de provocări pentru noi, în condițiile în care am restructurat masiv lotul de jucători și am aruncat în focurile eșalonului al treilea 7-8 jucători cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani. Chiar dacă au fost și perioade mai dificile, au existat și destule momente în care tinerii noștri fotbaliști s-au ridicat la nivelul așteptărilor, având potențial de creștere în continuare”, a declarat managerul „alb-verzilor”, Ciprian Anton.
Acesta a anunțat că gruparea pe care o conduce este dispusă să susțină eforturile concitadinilor de la Rapid în lupta lor pentru menținerea în Liga a II-a.
„Dacă cei de la Rapid vor jucători de la noi, pot să-i contacteze fără nici un impediment. Din punctul meu de vedere, fotbaliști ca Ferariu, Bîgu sau Nechitoaia, își pot găsi un loc în lotul Rapidului”, a precizat Anton.
Înainte de plecarea în vacanță, fotbaliștilor de la Sporting le-a fost organizată o masă festivă de acționariatul clubului.
„Așa cum este normal, ne-am văzut la o masă înainte de Sărbători, prilej cu care jucătorii au primit și câte-un cadou de Moș Crăciun. Acum, la final de an, aș dori ca în numele clubului Sporting să mulțumesc tuturor celor care ne-am sprijinit în anul 2013, Consiliului Local, primarului Ion Lungu, consilierului local Corneliu Vornicu și sponsorilor”, a încheiat Ciprian Anton.



Recomandări