Ori de câte ori se produce câte o mare surpriză, din categoria celor care generează migrene majore fanilor, ba unora chiar dorințe suicidare, se readuce în discuție zicerea aia cum că „d-aia e frumos sportul”. Acest gen de frumusețe este însă mai degrabă toxic, mai ales în cazul celor care jucăm la pariuri. Iar dacă apare și cumulul de factori, așa cum s-a întâmplat cu mine alaltăieri, când pe lângă că au jucat catastrofal, pe lângă că au luat o bătaie comparabilă doar cu aia luată de la Alcorcon, în Copa del Rey (4-0, în 27.10.2009!), „aurii mei” de la Real de Madrid m-au mai și păgubit de vreo 780 de lei (pe care i-aș fi câștigat la pariuri dacă ei ar fi făcut doar ceea ce era normal, adică să-i bată pe neomologații de la Girona), să-i spuneți soacrei dv că surprizele sunt întotdeauna frumoase în sport! De aici și ideea titlului de azi. Echipele și sportivii care demonstrează constanță în evoluții la nivel înalt sunt în principiu cei/cele care își adjudecă marile trofee. Sau care pornesc mai mereu că favoriți, iar când se întâmplă să nu câștige, lucrul acesta chiar așa este privit, ca o pură întâmplare. V-aș da niscai exemple, ca să nu rămână vorba în vânt. Primul și cel mai edificator este, cred, Roger Federer care alaltăieri, la Basel, a câștigat cel de-al 8-lea titlu acolo, la el acasă, mai pierzând și alte câteva finale, parcă trei la număr, dintre care două chiar la învinsul sau de alaltăieri, del Potro. Iar Federer este constant la cel mai înalt nivel de vreo două decenii! O altă pildă de constanță extremă se poate aduce tot din tenis, de data asta din cel feminin. O anume jucătoare, care ia constant bătaie în primul tur, rareori în al doilea, iar în turneele de grand slam cine cade cu ea la tragerea la sorți se poate considera norocoasa norocoaselor. Păstrându-și tocmai această constanță neverosimilă, s-a dus chiar până pe locul 1 mondial, luând fix de pe poziția asta 3 bătăi soră cu moartea din 4 meciuri jucate! Bun sau prost, important e doar să fii constant, așa-i?