Fotbal pe pâine: Cumva a ieșit



Eram mai sceptic că niciodată în privința rezultatului Stelei în preliminariile Champions’ League, nedându-i șanse nici de calificare, nici măcar de vreun rezultat pozitiv în cele două confruntări cu ăia care nici ei n-au teren, nici ei n-au antrenor, dar presupuneam că măcar au jucători de fotbal. Mă bazam, evident, pe debutul dezastruos de sezon al Stelei, fără gol înscris în 180 de minute de joc oficial, precum și pe ceea ce (nu) arătaseră fotbaliștii ei pe teren, jocul echipei fiind un haos perfect, în care se părea că băieții ăia nu se mai văzuseră niciodată înainte. Iar faptul că în teren urma să între unul care chiar nu mai jucase vreodată alături de ceilalți, numitul Tade, a cărui prezența era privită ca salvarea venită din neant, era chiar neliniștitor. Vă mărturisesc și că pentru prima dată în viață am jucat la pariuri împotriva unei echipe românești, pronosticul meu fiind 1X. Ei bine, asta nu m-a împiedicat să țin cu Steaua cât a fost meciul de lung, iar în privința lui Tade să am numai cuvinte de bine. Sigur că l-am înjurat încă de la primul șut, ăla când a scăpat singurel spre poartă, puțin lateral dreapta, și de la vreo 18 metri a șutat peste peluză. Sigur că m-a mai enervat același Tade de alte câteva ori, când mingea nu voia să intre în ațe, dar pe ansamblu zic că el a fost cheia victoriei, felul în care se implică în joc și trage echipa după el fiind nu rarissim, ci de-a dreptul unic în peisajul fotbalistic de la noi. Este indiscutabil marele câștig al Stelei și totodată justificarea speranțelor pe care acum mi le pun în pătrunderea echipei chiar în grupele Champions’ League. Faptul că are deja asigurată prezența în cealaltă competiție cred că îi poate asigura și liniștea în vederea abordării play-off-ului care să o ducă acolo unde, după jocul de alaltăieri, chiar merită să ajungă.



Recomandări