Fotbal pe pâine: Chestia cu tricolorul



Sigur că s-ar fi cuvenit să scriu despre extraordinara performanță a Simonei Halep care ieri, când zău dacă mai credeam că se poate vreodată, a bătut-o măr pe Sarapova, reducând la general scorul care până ieri era de 7 – 0. Cum însă am promis de foarte multă vreme că nu mai scriu despre Simona, mă țin de cuvânt, oarecum împotriva voinței mele, oferindu-i mult mai priceputului în domeniu Gabi Manță să vă delecteze el cu comentariile sale în ziarul de mâine. Motivul pentru care nu scriu e simplu: nu am văzut meciul, ceea ce pare impardonabil!! Faptul că am avut ore la școală exact în timpul meciului ăstuia istoric chiar m-a distrus psihic (glumesc, desigur) dar abia aștept să îl văd înregistrat cândva, în cursul serii. Neavând așadar obiectul muncii, scriu despre ceea ce aproape că a dispărut din paginile ziarelor, la doar 4-5 zile după o altă performanță istorică, anume revenirea la vârful suprem în ierarhiile mondiale ale canotoarelor noastre, medaliate cu aur și la proba de 2, și la 8 + 1, ceea ce este nu doar formidabil, ci și în egală măsură inexplicabil. E drept și că la 8 + 1 concurența este relativ redusă, numărul echipajelor cu pretenții fiind extrem de mic, mai ales din cauza numărului mare de sportive care trebuie să-și coordoneze eforturile. Nu-i tocmai lesne să pui la un loc atâta omenire și să o reglezi la microni și la miimi de secundă. Faptul că diferențele dintre cele 3 echipaje cocoțate pe podium erau măsurabile în doar zeci de centimetri vorbește de la sine despre duritatea acestei lupte. Și, amintiți-vă, pe podium, deși trecuseră minute bune de la final, câteva canotoare abia se țineau pe picioare, vreo două se sprijineau de colege, alta nu-și putea ridica capul. A fost realmente o luptă până la limita supraviețuirii. N-ar fi bine să li se dea acest film și băieților de la Naționala de fotbal, poate or pricepe cum vine chestia cu tricolorul?



Recomandări

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională

Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională
Campionii de la rugby, felicitați în cadrul unei gale care, se speră, va fi punctul de plecare spre Liga Națională