Fotbal pe pâine: Chestia cu tricolorul

Sigur că s-ar fi cuvenit să scriu despre extraordinara performanță a Simonei Halep care ieri, când zău dacă mai credeam că se poate vreodată, a bătut-o măr pe Sarapova, reducând la general scorul care până ieri era de 7 – 0. Cum însă am promis de foarte multă vreme că nu mai scriu despre Simona, mă țin de cuvânt, oarecum împotriva voinței mele, oferindu-i mult mai priceputului în domeniu Gabi Manță să vă delecteze el cu comentariile sale în ziarul de mâine. Motivul pentru care nu scriu e simplu: nu am văzut meciul, ceea ce pare impardonabil!! Faptul că am avut ore la școală exact în timpul meciului ăstuia istoric chiar m-a distrus psihic (glumesc, desigur) dar abia aștept să îl văd înregistrat cândva, în cursul serii. Neavând așadar obiectul muncii, scriu despre ceea ce aproape că a dispărut din paginile ziarelor, la doar 4-5 zile după o altă performanță istorică, anume revenirea la vârful suprem în ierarhiile mondiale ale canotoarelor noastre, medaliate cu aur și la proba de 2, și la 8 + 1, ceea ce este nu doar formidabil, ci și în egală măsură inexplicabil. E drept și că la 8 + 1 concurența este relativ redusă, numărul echipajelor cu pretenții fiind extrem de mic, mai ales din cauza numărului mare de sportive care trebuie să-și coordoneze eforturile. Nu-i tocmai lesne să pui la un loc atâta omenire și să o reglezi la microni și la miimi de secundă. Faptul că diferențele dintre cele 3 echipaje cocoțate pe podium erau măsurabile în doar zeci de centimetri vorbește de la sine despre duritatea acestei lupte. Și, amintiți-vă, pe podium, deși trecuseră minute bune de la final, câteva canotoare abia se țineau pe picioare, vreo două se sprijineau de colege, alta nu-și putea ridica capul. A fost realmente o luptă până la limita supraviețuirii. N-ar fi bine să li se dea acest film și băieților de la Naționala de fotbal, poate or pricepe cum vine chestia cu tricolorul?