Miercuri, 14 decembrie, la Liceul cu Program Sportiv din Suceava a avut loc consfătuirea antrenorilor din domeniul copii și juinori la fotbal de pe rata județului Suceava.
Au fost prezenți „șlefuitori de talente” din orașele Fălticeni, Gura Humorului, Siret, Frasin și Suceava. Din partea FRF-ului, antrenorul zonal Marian Moldovan, iar din partea Asociației Județene de Fotbal, secretarul acesteia, Mihai Fediuc, coordonatorul activității cu copii și juniori la nivel județean.
Din analiza făcută de președintele Colegiului de Antrenori, profesor Ovidiu Murariu, a activității pe anul în curs, a reiețit faptul că aceasta se află pe un curs ascendent în sensul că a crescut în mod spectaculos numărul copiilor și juniorilor cuprinși în activitatea fotbalistică. În primul rînd, la nivel județean, AJF-ul sucevean se poate lăuda că, începînd din vara lui 2005, în cele două campionate, divizia D și Onoare, sînt angrenați un număr de 400 de juniori, 150 participanți în mod activ în echipele de seniori, iar 250 în echipele de juniori ale divizionarelor D. Trebuie să amintim și pe cei 140 de copii născuți în anul 1991, care participă la campionatul de categorie C.
Urmează echipele de juniori A și B ale divizionarei B, Cetatea Suceava, care activează în campionatul național. Trebuie menționat faptul că la clubul Cetatea funcționează un puternic centru de copii și juniori, condus de profesor Silviu Stănescu, centru unde funcționează ca antrenori foști fotbaliști ai „Suceava maxima”: Florin Cristescu, Victor Gălușcă, Ilie Gafencu, Cornel Dîrman.
Trebuie să specificăm că toate competițiile organizate de FRF și AJF nu s-ar putea desfășura fără cea de a treia verigă, echipele și competițiile organizate de Ministerul Învățămîntului și Cercetării, unde, la Suceava, clubul fanion este LPS Suceava care, pe lîngă specialitatea handbal, se îndreaptă puternic și spre fotbal. Are antrenori de marcă profesorii Ovidiu Căldăruș, Ion Radu, Aurel Constantin, Ovidiu Murariu, Marius Lup și Bogdan Boghean și rezultatele nu au întîrziat să apară. Patru juniori A. și M. Luca, Onciu și Homneac fac parte din lotul divizionarei B Cetatea, iar un număr important de juniori alcătuiesc loturile de bază ale divizionarelor D: Avîntul Grămești, Foresta Moldovița, Rapid CFR Suceava.
Rămîne problema bazelor sportive, terenuri de fotbal de bună calitate pe care să se poată desfășura în bune condiții activitatea cu copiii și juniorii. Vom reveni.