FOTBAL PE PÂINE

Fotbal cu pipeta

Nu am apucat să văd meciurile echipelor noastre la ora la care scriu rândurile de față. Nici când le veți citi dumneavoastră n-aș putea spune altfel despre Steaua, pentru al cărei meci de la Sevilla ne-am întors nostalgic la undele radio. Am văzut în schimb cele două serii de partide din Liga Campionilor, însă fotbalul mi-a fost picurat în ochi cu pipeta. Ultima săptămână eminamente hibernală, cel puțin din punct de vedere calendaristic, m-a pus în mare încurcătură în privința simpatiei pentru o echipă sau alta. Nu sunt “realist” sau “catalan”, “tunar” sau “interist”. În fiecare ediție, țin cu echipa care mă farmecă sau chiar îmi împart simpatiile între echipele care cred eu că “merită”. Anul trecut era greu de mers contra curentului, mai toată lumea cu simțul realității era de acord că succesul Barcelonei a fost unul legitim. Dar de data asta? A fost cineva sedus de jocul vreunei echipe? Bineînțeles, scoțând din discuție sezonul de toamnă, când Lyon părea din alt film. Deocamdată cred că o mă orientez către Roma lui Cristi Chivu, din motive evident iubiective.
Mi-a lăsat un gust amar Arsenalul lui Wenger. Nu mă refer aici neapărat la joc, ci la lipsa de identitate. Nu cred în acest gen de experiment globalist sau multicultural, mi-e greu să-l numesc. Chiar mă întreb cum se regăsesc suporterii tunarilor în această echipă lipsită de orice fior englezesc. Ba mai mult, nu se simte nici măcar spiritul britanic, la celelalte echipe importante mai strălucesc câte un galez, scoțian, (nord) irlandez. Desigur, mai există și indigeni prin lot, dar fie sunt cu termenul de garanție la limită, ca Sol Campbell, fie sunt prea fragezi, ca Theo Walcott.
Devine un fapt și falimentul campionilor mondiali altoiți pe tulpini falnice. La Real, Cannavaro nu transpune în teren decât poleiala titlurilor primite, în timp ce Zambrotta a fost poate cel mai slab jucător al Barcelonei în meciul cu Liverpool. În acest timp, la echipele de baștină, Pirlo și Gattuso trăiesc din amintiri, iar Totti a ales să petreacă un sezon ca o vacanță activă. Parcă și Materazzi s-a cumințit…

Recomandări

Zmeu X-Fest, evenimentul care a înscris România în circuitul mondial de alergare montană, desfășurat la Câmpulung Moldovenesc

Poveștile mai multor refugiați ucraineni care își reconstruiesc viața în Suceava, surprinse în fotografii de Salvați Copiii

Bogdan Floriștean și Mihai Rusu, cei doi suceveni care vor urca în ring la Colosseum Tournament 43, vor să reediteze victoriile de anul trecut