La antrenamentul de ieri după amiază, primul de la revenirea din cantonamentul montan, s-a alăturat lotului sucevean și dinamovistul Cătălin Rață. Fălticenean la origine, Rață are 21 de ani, evoluează pe postul de mijlocaș stânga și a ajuns la Cetatea în urma unei discuții dintre președintele Dumitru Moldovan și omologul său dinamovist, Nicolae Badea. „Cred că un jucător ca Rață, care a fost în lotul lui Dinamo trei ani și a mai jucat și în Divizia B pentru Unirea Alba Iulia ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivul propus. Deocamdată jucătorul va semna cu Cetatea un contract pe un an, iar dacă va confirma, sper să ne înțelegem cu gruparea bucureșteană pentru achiziționarea sa definitivă”, a declarat Dumitru Moldovan. Suporterii îl pot vedea la lucru pe Rață, dar și pe ceilalți opt jucători nou veniți în această iarnă la Suceava în amicalul pe care Cetatea îl va disputa sâmbătă, 11 februarie, pe terenul din cartierul George Enescu în compania divizionarei A FCM Bacău. Pentru a proteja suprafața de joc de pe Areni, conducerea tehnică a decis ca echipa să efectueze antrenamentele și să dispute jocurile de pregătire pe terenul Liceului cu Program Sportiv, care la această oră se prezintă mult mai bine decât stadionul Ițcani.
Este foarte posibil ca până la ora meciului cu Bacăul să se alăture lotului pregătit de Ioan Radu și atacantul Torok de la FC Vaslui. „Ieri am vorbit din nou cu președintele clubului patronat de Adrian Porumboiu (foto), care mi-a promis că fotbalistul va ajunge la Suceava până la finalul acestei săptămâni. Avem mare nevoie de încă un jucător în avanposturi, pentru că în această iarnă au părăsit echipa Pălimaru și Movileanu, iar în locul lor nu l-am adus decât pe Gavrilescu”, a declarat conducătorul sucevean.