Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus definitiv încetarea procesului penal împotriva suceveanului Ilie Niță, fost senator ALDE de Suceava și fost vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, acuzat de operațiuni incompatibile cu funcția, evaziune fiscală și fals în declarații, fiind anulată o condamnare de 8 ani și 5 luni închisoare primită de fostul parlamentar la instanța de fond în anul 2021, au anunțat cotidianul Puterea și Digi 24.
Niță a scăpat de pușcărie după ce a achitat întreg prejudiciul rezultat din evaziune fiscală (în baza unei legi privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale), în timp ce restul faptelor au intrat în termenul de prescriere.
Monitorul de Suceava a anunțat în mai 2022 că Ilie Niță a achitat, în timp ce i se judeca apelul, întregul prejudiciu, plus o majorare de 20%, pentru acoperirea penalităților.
A fost condamnat inițial pentru evaziune fiscală, operațiuni financiare incompatibile cu funcția și pentru fals în declarații
Monitorul de Suceava a scris, pe 25 ianuarie 2021, că Ilie Niță, fostul senator ALDE, ulterior PSD, a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani și 5 luni de închisoare cu executare, pedeapsă care rezultă din mai multe infracțiuni.
Ilie Niță a fost găsit vinovat atunci pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, pentru care a primit două pedepse, una de 2 ani și alta de 7 ani de închisoare. De asemenea, fostul senator a fost găsit vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, faptă pentru care a fost condamnat la 2 ani de închisoare. Instanța supremă l-a mai găsit vinovat și pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații, faptă pentru care a pronunțat o condamnare de 3 luni de închisoare. Fostul parlamentar a fost achitat încă de atunci pentru acuzațiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Grosul pedepsei provenea, după cum se poate observa, din condamnările pentru evaziune fiscală.
Prejudiciul de achitat
Judecătorii au admis și partea civilă din dosar și l-au obligat atunci pe Ilie Niță la plata către partea civilă Statul Român, prin Administrația Națională a Finanțelor Publice, prin reprezentant Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a sumei de 580.341 de lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale, precum și a accesoriilor fiscale aferente prejudiciului reținut, calculate de la data scadenței obligației de plată și până la data achitării efective.
Acesta este prejudiciul achitat de Niță pe parcursul procesului.
Faptele pentru care DNA l-a trimis în judecată
Potrivit unui comunicat postat în 2018 pe site-ul DNA, faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată s-au petrecut în perioada 2009-2017.
În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava și ulterior senator în Parlamentul României, Ilie Niță ar fi exercitat în fapt atribuțiile de control și administrare a unei societăți comerciale, deși, potrivit statutului societății, administrator era o altă persoană.
Niță a fost acuzat că ar fi ascuns cu intenție sursa impozabilă sau taxabilă, pentru activitatea comercială desfășurată inclusiv în perioada insolvenței, pentru care a încasat suma totală de 2.929.664 lei, neevidențiată contabil și nedeclarată organelor fiscale. Aceasta a avut drept consecință sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în cuantum total de 693.289 lei.