Avocatul Radu Petru Pricop, fiul fostului senator PSD de Suceava Radu Pricop, s-a căsătorit la finele săptămânii trecute. Aleasa inimii sale a fost nimeni alta decât Ioana Băsescu, fiica cea mare a președintelui Traian Băsescu.
Ceremonia civilă s-a desfășurat duminică, 1 iunie, la Primăria Azuga, în prezența părinților celor doi și a nașilor.
Totul a fost foarte discret și s-a derulat sub privirile atente ale președintelui României și ale soției acestuia, Maria Băsescu, dar și ale părinților lui Radu Petru Pricop.
De la ceremonie a lipsit Elena Băsescu, sora mai mică a Ioanei Băsescu.
Potrivit presei, Pricop este un bun prieten al Elenei Băsescu, dar și al soțului acesteia, Bogdan Ionescu. Pricop are 36 de ani, este asociat al unui cabinet de avocatură și locuiește într-o zonă de lux a Capitalei.
Ioana Băsescu, de profesie notar, a fost cerută în căsătorie în 2013, de Crăciun, iar după numai jumătate de an cei doi și-au spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă.
Fiica cea mare a președintelui a mai fost căsătorită timp de trei ani cu Bodo, solistul formației Proconsul. Cei doi s-au căsătorit în 2003, cununia civilă fiind oficiată chiar de Traian Băsescu, primar al Bucureștiului la acea vreme.
Interesant este că familia Băsescu își continuă legăturile cu această zonă a țării. După ce Traian Băsescu s-a căsătorit cu Maria Andrușca, originară din județul Suceava și cu multe legături de rudenie aici, acum a venit rândul Ioanei Băsescu să-și găsească alesul inimii în Bucovina.
Eveniment monden
Fostul senator de Suceava Radu Pricop s-a încuscrit cu președintele Traian Băsescu
