Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț, a dispus pentru astăzi întrunirea Consiliului de Disciplină în cazul agentului șef Gheorghiță Lazăr, fostul șef de post al comunei Bunești, acuzat că a încercat să-l facă scăpat pe colegul său care conducea mașina radarului sub influența băuturilor alcoolice.
Membrii Consiliului de Disciplină al IPJ Suceava vor asculta ce are de spus agentul șef Lazăr în legătură cu acel incident și, în cazul în care vor stabili că acuzațiile aduse subofițerului sunt întemeiate, vor decide și ce sancțiune va primi acesta. Agentul șef Gheorghiță Lazăr riscă diminuarea drepturilor salariale pe o anumită perioadă de timp, amânarea avansării în grad sau chiar destituirea din Poliție.
În seara zilei de sâmbătă, 27 octombrie a.c., agentul șef Lazăr a fost trimis să verifice reclamația a doi tineri, soț și soție, care au sesizat Poliția prin despre faptul că un polițist care se afla la volanul mașinii radar, pe raza comunei Bunești, este sub influența băuturilor alcoolice. Deși era evident că ceva nu este în regulă cu polițistul respectiv, identificat ulterior în persoana agentului șef Cătălin Costel Radu, șeful de post de la Bunești l-a lăsat pe acesta să-și continue drumul, în ciuda protestelor insistente ale celor doi tineri care au făcut reclamația. Pus să sufle în alcooltest, trei ore mai târziu, Cătălin Costel Radu a fost găsit cu o alcoolemie de 0,81 la mie în aerul expirat, motiv pentru care agentului i s-a întocmit dosar penal.





