Fostul șef de la SRI a recunoscut ceea ce știam cu toții

De la șefia Serviciului Român de Informații și-a luat tălpășița marele clasic în viață George Maior. Se spune că vârful inteligenței românești pierde prin cărăbănirea lui o piesă de greutate și că o să fie vai și amar de noi, de acum înainte.
Eu sunt ceva mai reticent când vine vorba de atribuit certificatele de inteligență. Și zic taman pe dos: că dacă ar fi fost foarte colorat în gri la creier, Maior nu ar fi acceptat să le fie naș de cununie unor adversari fățiși ai inteligenței cum sunt Victor Ponta și Daciana Sârbu. Un om de calibru neuronic nu acceptă un asemenea compromis, indiferent ce miză politică găsește el apoi ca justificare. Doar dacă în spatele acestei nășiri nu stă cumva misiunea concretă de a-i ține sub o mai strictă supraveghere pe cei doi amorezi politici puțini la minte.
La emisiunea „Lumini și umbre” de pe postul B1 TV, într-unul din ultimele sale interviuri ca șef sereistic, am văzut la Maior umbrele, nu și luminile. El a admis ceea ce eu tot zic de-o vreme: că în presă există agenți SRI sub acoperire.
Păi, de ce există? Ca să-și toarne colegii? Ca să negocieze întâi cu serviciile de informații publicarea unor chestiuni mai delicate? Ca să fure date concrete din redacții?
E aici și-o chestiune de deontologie: ziariștii au o datorie doar față de publicul lor – de cititori, de ascultători, de telespectatori – nu și față de SRI, de SIE sau de CIA.
Dar în primul rând se pune problema criteriilor pe baza cărora aceștia au fost racolați. Pe cine poate racola un „inteligent” ca Maior? Pe cineva situat pe același palier de zestre mintală cu el? Atunci e grav. Sau pe cineva venit cu pilă pe linie de fin ori fină, interesat să capete două salarii: unul mic, de jurnalist, iar celălalt mai mare, de ofițer?
Cunosc cazuri concrete de jurnaliști lipsiți de talent, care lucrează sub acoperire pentru un serviciu sau altul de informații. Conducerea gazetelor îi știe și îi tolerează. Așa că să nu mai dăm vina pe criza economică pentru scăderea audienței ziarelor și televiziunilor.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.