Proces

Fostul șef de la Cadastru, Titi Petrea, condamnat la doi ani de închisoare



Titi Petrea: Eu consider că s-a făcut un abuz
Titi Petrea: Eu consider că s-a făcut un abuz

Zi neagră pentru Titi Petrea, fost director al Oficiului Județean de Cadastru Suceava și actual consilier județean. Tribunalul Suceava l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pentru infracțiunea de trafic de influență, iar pentru alte două infracțiuni de fals în declarații condamnarea este de câte trei luni de închisoare. Titi Petrea va avea de executat pedeapsa cea mai grea, doi ani de închisoare, iar judecătorii au decis că fostul șef de la Cadastru trebuie să plătească și 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Suceava.
Contactat telefonic, Titi Petrea și-a menținut poziția pe care a avut-o și când procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, l-au trimis în judecată, în martie 2009.
„E o soluție nedreaptă și o judecată politică. Nu se poate ca eu, care am cumpărat un teren cu acte în regulă, autentificate la notariat, să fiu condamnat. Am atacat deja această soluție și am făcut și plângere la Consiliul Superior al Magistraturii împotriva judecătorului, pentru că eu consider că s-a făcut un abuz. Această soluție nu va rămâne, pentru că nu sunt un criminal”, a declarat ieri Titi Petrea.
Pentru ce a primit Titi Petrea doi ani de închisoare
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Suceava se arată că Titi Petrea a cerut și primit un teren de 1.000 de mp, situat în Molid, unde intenționa să-și construiască o casă de vacanță. Pentru acest teren, fostul șef de la Cadastru s-a angajat „să-și folosească influența asupra primarilor comunei Vama și a orașului Solca pentru retrocedarea către familia persoanei denunțătoare a unei suprafețe de 14.960 mp”.
Pentru ca totul să pară legal, terenul din Molid a ajuns la familia lui Titi Petrea printr-un act notarial de vânzare-cumpărare, încheiat pe 7 martie 2002. Prețul plătit a fost de două milioane de lei vechi, dar, în realitate, spun procurorii, terenul a fost cedat în mod gratuit.
Ulterior, directorul Oficiului Județean de Cadastru i-a contactat pe primarii din Vama și Solca și le-a solicitat să-l ajute pe Ilie Galeș, în tentativa acestuia de a-și recăpăta suprafața de 14.960 mp.
Mai mult, măsurătorile din teren pentru identificarea parcelelor de teren ce urmau să fie retrocedate au fost realizate de firma Waresso, aparținând familiei lui Titi Petrea.
Pentru că nu l-a ajutat pe Ilie Galeș, actualul consilier județean a consimțit în august 2005 să-i returneze terenul din Molid, sens în care s-a întocmit un nou act notarial de vânzare-cumpărare. Judecătorii Tribunalului Suceava au considerat că sunt probe pentru această faptă, și în consecință l-au condamnat pe Titi Petrea la doi ani de închisoare.
Infracțiunea de trafic de influență pentru care a fost achitat
O altă faptă de trafic de influență de care este acuzat Titi Petrea s-a petrecut în primăvara anului 2004. În acest caz, judecătorii au decis că nu sunt suficiente probe și l-au achitat pe fostul șef de la Cadastru.
Titi Petrea este acuzat că „a pretins și primit cantitatea de șase mc de cherestea și un mc de căpriori, în valoare de aproximativ 18 milioane de lei vechi, afirmând că-și va exercita influența de director al OCPI Suceava, cât și de expert judiciar topo, față de magistrații de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, pentru obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile persoanei denunțătoare prin care să obțină terenul în suprafață de 14.960 mp”.
Condamnat și pentru că „a uitat” să-și treacă terenul în declarațiile de avere
Tribunalul Suceava l-a mai condamnat pe Titi Petrea și pentru două fapte de fals în declarații. Acestea constau în aceea că nu a trecut terenul din Molid în declarațiile de avere depuse în calitate de director executiv al Oficiului Județean de Cadastru. Este vorba de declarațiile de avere depuse în mai 2004 și în iunie 2005, în care terenul de 1.000 mp de la Molid a fost „uitat”. Pentru aceste omisiuni, judecătorii l-au condamnat la câte trei luni de închisoare.



Recomandări

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani
Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani