Definitiv

Fostul șef al Poliției Fălticeni, comisarul-șef Ioan Nichitoi, condamnat pentru că a încercat să scape un afacerist de dosar penal

Fostul șef al Poliției Fălticeni, comisarul-șef Ioan Nichitoi, condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare
Fostul șef al Poliției Fălticeni, comisarul-șef Ioan Nichitoi, condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare

Comisarul-șef Ioan Nichitoi, fostul șef al Poliției municipiul Fălticeni, a fost condamnat definitiv în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu și fals intelectual, cu privire la intervenția acestuia pe lângă un coleg, polițist, prin care a încercat să scape de dosar penal un afacerist local. Curtea de Apel Suceava a respins, ieri, apelul ofițerului și a menținut pedeapsa de șase luni de închisoare, care a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de doi ani și șase luni de zile. Pedeapsa a fost dată doar pentru tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu, în timp ce pentru „fals intelectual”, Nichitoi a fost achitat.
Ofițerul a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 14.10.2013-16.10.2013, în calitate de șef al Poliției Fălticeni, Nichitoi s-a implicat activ în activitatea judiciară desfășurată de un subordonat, astfel încât acesta din urmă să nu inițieze procedurile judiciar penale față de o persoană, om de afaceri, pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere. Concret, omul de afaceri Vasile Savu a fost implicat într-un eveniment rutier pe raza localității Fălticeni, în urma căruia a avariat două mașini. Un lucrător de poliție din subordinea lui Nichitoi ajuns la fața locului, agentul Ioan Gabriel Liuță, a întocmit toate actele de constatare. Omul de afaceri a fost condus la spital în vederea prelevării de probe de sânge, însă acesta a refuzat prelevarea. A doua zi, agentul de poliție a prezentat actele întocmite comandantului unității, Ioan Nichitoi, în vederea punerii rezoluției și înregistrării dosarului penal în care afaceristul urma să fie anchetat pentru infracțiunea de refuz de recoltare a mostrelor biologice. Nichitoi, au arătat procurorii DNA, i-a solicitat subordonatului să rupă actele întrucât omul de afaceri ar fi un prieten de-al său și trebuie ajutat, în sensul de a trata incidentul ca o simplă tamponare. Mai mult, Nichitoi ar fi insistat ca subordonatul său să îi facă documentele pentru a obține despăgubirile de la firma de asigurare. Ceea ce nu a știut comisarul-șef Ioan Nichitoi a fost faptul că subordonatul său l-a înregistrat în timpul discuției în care i se cerea să-și încalce atribuțiile de serviciu. Din dispoziția procurorului, dosarul a fost înregistrat la penal, iar cercetările penale s-au efectuat tot din inițiativa procurorului, care a preluat cauza la urmărire proprie. Ulterior, existând indicii în sensul comiterii de fapte prevăzute de legea penală de către agenți de poliție din cadrul Poliției Fălticeni, dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În urma cercetării penale efectuate s-a stabilit că omul de afaceri este autor al infracțiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind dispusă sancționarea administrativă.
Ofițerul Nichitoi a ieșit la pensie în acest an, ultimul loc de muncă fiind la Poliția municipiului Suceava.

Recomandări

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști. Nici unul dintre ei nu avea permis

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști
A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști