La judecată

Fostul șef al Jandarmeriei Suceava, comisarul șef Liviu Roman, trimis în boxa acuzaților



Comisarul șef Liviu Dorin Roman va da explicații din boxa acuzaților
Comisarul șef Liviu Dorin Roman va da explicații din boxa acuzaților

Fostul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, actualmente angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, comisarul șef Liviu Dorin Roman, va da explicații din boxa acuzaților. Ofițerul a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, pentru infracțiunea de luare de mită.
Fapta pentru care va fi judecat comisarul șef Liviu Roman s-a petrecut în cursul anului 2008, iar totul a ieșit la iveală după ce șeful său direct, comisarul Liviu Sfichi, a aflat tărășenia. Dosarul care avea să-i aducă necazuri fostului șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi a plecat de la o afacere încheiată în 2005 între firmele SC Eurodox SRL Gura Humorului și SC Lentin Forest SRL Râșca. Prima dintre firme, prin administratorul Răzvan Pălănceanu, a plătit în avans 200.000 de lei pentru o anumită cantitate de material lemnos. SC Lentin Forest SRL, administrată de Mircea Valentin Moroșanu, nu a mai putut onora contractul și a convenit cu Pălănceanu să-i returneze banii, garantând în acest sens cu trei file CEC care urmau să acopere suma de 180.000 de lei.
În iulie 2007, SC Lentin Forest SRL Râșca a intrat în interdicție bancară, iar când Răzvan Pălănceanu a introdus spre decontare două file CEC, a avut surpriza să constate că acestea sunt refuzate la plată de bancă.
După mai multe întâlniri și discuții, administratorul SC Eurodox SRL Gura Humorului a reușit să recupereze o mică parte din bani, iar pentru diferența de 145.000 de lei a depus plângere penală împotriva lui Mircea Valentin Moroșanu.
A luat bani pentru a cumpăra o mochetă în birou

Dosarul i-a fost repartizat comisarului șef Liviu Roman, din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor. Pe parcursul anchetei, polițistul i-a cerut lui Răzvan Pălănceanu suma de 500 de lei pentru a cumpăra o mochetă în biroul de serviciu, dând de înțeles că va interveni pe lângă procurori pentru a-l ajuta să-și recupereze banii.
Cum dosarul de la Parchet a fost soluționat altfel decât și-ar fi dorit Pălănceanu, acesta din urmă i s-a plâns cumnatului său, comisarul Liviu Sfichi, șeful direct al lui Liviu Roman.
Fostul șef al Jandarmeriei Suceava a fost apostrofat de Liviu Sfichi cu ocazia unei ședințe care a avut loc în toamna lui 2008.
„Comisarul Sfichi Liviu Sorin a făcut o observație învinuitului Roman Liviu Dorin, atrăgându-i atenția să nu mai ia bani «dintr-o parte și din cealaltă». Învinuitul, imediat după ședință, a mers în biroul comisarului Sfichi Liviu, unde și-a cerut scuze că a pretins și primit bani de la cumnatul său Pălănceanu Răzvan. La scurt timp după această discuție, tot în cursul lunii octombrie 2008, învinuitul Roman Liviu Dorin i-a restituit suma de 500 de lei denunțătorului, conform declarației acestuia”, se arată în rechizitoriul de sesizare a instanței de judecată.
Roman a recunoscut parțial fapta

Mai mult, comisarul Liviu Sfichi și-a anunțat superiorii despre incident, iar conducerea IPJ Suceava a decis să sesizeze Direcția Națională Anticorupție. Pe parcursul anchetei, comisarul șef Liviu Roman a recunoscut parțial acuzațiile, dar a menționat că banii au fost luați de la Răzvan Pălănceanu cu titlu de împrumut.
„Ofițerul de poliție judiciară nu mi-a spus că acești bani îi ia cu titlul de împrumut. Precizez că m-a deranjat gestul polițistului de a-mi cere bani, întrucât am apreciat că este un gest deplasat care nu are legătură cu probitatea unui ofițer de poliție”, este părerea lui Răzvan Pălănceanu.
Procurorii DNA au fost și ei de părere că nu se poate vorbi de un împrumut, motiv pentru care au decis trimiterea în judecată a comisarului șef Liviu Roman pentru infracțiunea de luare de mită.