Fostul șef al Inspectoratului de Poliție de Județean (IPJ) Suceava, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț, trimis să lucreze la aproape 500 de kilometri de casă, fiind împuternicit de la începutul lunii iunie a.c. la comanda IPJ Călărași, s-a făcut remarcat și la noul său loc de muncă.
Statisticile IPJ Călarași, un județ printre primele din țară din punct de vedere al infracționalității, vorbesc de la sine.
În perioada 1 iunie- 28 septembrie, au fost destructurate opt grupări infracționale, fiind făcute nu mai puțin de 171 de percheziții și reținute 166 de persoane, dintre care 122 au fost arestate preventiv.
Săptămână de săptămână, mascații poliției au descins în localitățile problemă din Călărași, acțiunile finalizându-se cu trimiterea în judecată a zeci de interlopi, pentru fel de fel de infracțiuni, de la cămătărie, taxe de protecție, proxenetism, la furturi sau infracțiuni cu violență.
Pentru prima oară în istoria IPJ Călărași, nu mai e nici un pat liber în arestul care are 70 de locuri.
„Mi l-aș dori permanent pe domnul Todiruț aici, la Călărași”
Prefectul județului Călărași, George Iacob, are numai cuvinte de laudă la adresa comisarului-șef Ioan Nicușor Todiruț.
„Mi l-aș dori permanent pe domnul Todiruț aici, la Călărași. Am avut cele mai frumoase rezultate de când a venit dânsul la noi în județ. E poate una dintre cele mai bune reacții ale unui inspectorat de poliție la numirea unui nou inspector-șef. Todiruț va rămâne în istoria județului Călarași, prin numărul mare de acțiuni pe care le-a întreprins și numărul de interlopi dați pe mâna justiției. Numai faptul că arestul dă pe dinafară e o premieră la noi. Oamenii din județ au început să capete încredere în ceea ce înseamnă polițistul”, a declarat, pentru Monitorul de Suceava, prefectul George Iacob.
În cele câteva luni de când a fost trimis la Călarași, Todiruț le-a făcut o sală de fitness ultramodernă polițiștilor din subordine, popotă nouă, cu servire la masă, și a montat la Poliția municipiului Oltenița, acolo unde erau serioase probleme cu încălzirea, mai ales pe timpul iernii, o centrală termică pe gaz.
Împuternicirea comisarului-șef la conducerea IPJ Călărași va expira la sfârșitul lunii noiembrie, când Todiruț ar trebui să revină în fruntea IPJ Suceava.