Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției Ovidiu Puțura a fost adus de anchetatori, marți, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru a da declarații într-un dosar privind fapte de corupție, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax. Ovidiu Puțura este suspectat de trafic de influență și luare de mită, în legătură cu soluționarea unui dosar, precum și legat de intervenții pentru ca o persoană să promoveze un concurs pentru notari stagiari, spun surse judiciare.Ovidiu Puțura a fost adus la Direcția Națională Anticorupție (DNA), de ofițeri de poliție, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere.Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Ovidiu Puțura a fost citat într-un dosar în care este suspectat de trafic de influență și luare de mită. Faptele ar avea legătură cu soluționarea unui dosar civil și cu posibile intervenții în sprijinul unei persoane care voia să dobândească, în urma unui concurs, calitatea de notar stagiar. În cel de-al doilea caz, Ovidiu Puțura ar fi promis că, din funcția pe care o deținea atunci în Ministerul de Justiție sau printr-un funcționar, poate influența membrii comisiilor de examinare de la Camera Notarilor Publici.




