În scurt timp fostul Restaurant Național situat în centrul municipiului Suceava își va recăpăta strălucirea de altădată. Proprietarul clădirii, omul de afaceri Radu Kirstiuk, și cei doi asociați ai brandului Centrul Vechi, Cristi Ioniță și Tudor Hotnogu, au ajuns la o înțelegere.
Fostul Restaurant Național, dar și terenul din jurul acestuia, în suprafață de 550 de metri pătrați, au fost luate în chirie pentru o perioadă de 12 ani, iar în scurt timp vor demara și lucrările de modernizare, astfel încât pe data de 1 mai 2017 să poată fi tăiată panglica inaugurală.
„Clădirea este monument istoric și vom respecta absolut toate cerințele pentru o astfel de clădire, iar orice lucrare va avea avizul Ministerului Culturii. Deocamdată, nu am stabilit numele sub care va funcționa noua locație, dar cu siguranță va fi sub brandul Centrul Vechi”, au precizat Cristi Ioniță și Tudor Hotnogu.
Potrivit chiriașilor, la fostul Restaurant Național se va amenaja un restaurant cu 250 de locuri, cu un concept diferit de ceea ce există în acest moment pe piața suceveană. De asemenea, aici va fi amenajată o terasă sezonieră cu o capacitate de 200 de locuri. Terasa va cuprinde și un spațiu de joacă, acesta urmând să respecte toate normele de siguranță și securitate. Un alt spațiu de joacă va funcționa și la etajul I al clădirii și va fi destinat atât copiilor sub 10 ani, cât și celor peste această vârstă.
„Putem să-i asigurăm pe suceveni că tot ceea ce a caracterizat Centrul Vechi de-a lungul timpului, respectiv calitate, seriozitate, inovație și servire se va regăsi și în noul restaurant. În scurta noastră colaborare, care are ceva mai mult de trei ani, am reușit să preluăm două afaceri de la un nivel scăzut și le-am adus la un standard ridicat. Intenția de dezvoltare a afacerii a existat de mai multă vreme, dar acum am găsit un partener extrem de serios cu care am discutat preluarea fostului Restaurant Național și cu care am ajuns la o înțelegere”, au menționat Cristi Ioniță și Tudor Hotnogu.
Scurt istoric al clădirii
Clădirea din centrul municipiului Suceava este fostul conac al familiei nobiliare Prunkul, devenit ulterior, în perioada comunistă, cunoscutul Restaurant Național, principalul loc de petrecere la începutul anilor ’70.
Suprafața desfășurată a clădirii este de 3.120 de mp, terenul aferent acesteia fiind de 1.781 mp.
Fostul conac al boierilor armeni din familia Prunkul este atestat ca fiind construit la începutul secolului XIX, prin contribuția învățătorilor suceveni, el funcționând o perioadă cu titlul de „Casa Institutorului”. În urma unor datorii ale administratorilor, clădirea a trecut în posesia familiei armene, care, ulterior, în anii ’40, a vândut-o.
În 1948, odată cu naționalizarea, clădirea fost preluată de stat și dată în folosință unor cooperații, printre altele, aici funcționând și „Casa Pionierului”, până în 1966.
În același an, imobilul a fost transformat în Restaurantul Național, loc „călcat” de o mulțime de suceveni până prin anii ’90, când a fost scos la vânzare și cumpărat de actualul proprietar.