Fostul procuror Ioan Ciofu de la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, condamnat la trei ani de închisoare pentru că a primit bani pentru ca Adrian Porumboiu să fie pus sub acuzare pentru infracțiuni economice, își execută pedeapsa în Penitenciarul Iași în regim deschis.
Ioan Ciofu, fost procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, condamnat la trei ani de închisoare pentru luare de mită, este încarcerat în regim deschis, o formă mai ușoară de executare a pedepsei.
Inițial, reprezentanții Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași au stabilit ca fostul magistrat să fie încarcerat în regimul semideschis, care se aplică persoanelor condamnate la pedepse între unul și cinci ani și care permite deținutului să se deplaseze neînsoțit în interiorul închisori, să muncească, să participe la activități culturale, educative sub supraveghere „în spații din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei”.
Ciofu a contestat însă decizia la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor. Acesta a dispus ca fostul procuror să execute pedeapsa în regim deschis.
„Noi am contestat decizia judecătorului delegat pentru executarea pedepselor în instanță, deoarece legea ne obligă să facem acest lucru”, a precizat comisarul șef Marius Vulpe, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași.
Judecătoria Iași a decis, la începutul lunii aprilie, să respingă contestația penitenciarului și să mențină decizia judecătorului delegat care stabilea ca Ciofu să execute pedeapsa în regim deschis. Astfel, fostul procuror împarte camera de detenție cu alți șapte deținuți, iar potrivit legii se poate deplasa neîsoțit în interiorul penitenciarului, poate participa la o serie de activități culturale, educative, terapeutice în afara închisorii, fără supraveghere.
Pentru că are peste 60 de ani, Ioan Ciofu va executa, potrivit legii, o treime din pedeapsă.